Un an de activitate a Asociaţiei Incluziv la Sibiu

Asociaţia Incluziv a aniversat, marți, un an de activitate. Activitatea de bază a asociaţiei o constituie intervenţiile asistate de animale, respectiv terapie si activităţi asistate de câini de terapie, însă echipa asociaţiei mai are în componenţă un psiholog clinician și un psihopedagog, ambii cu o vastă experienţă în domeniu, astfel că oferă și terapie de integrare senzorială, terapie ocupaţională, psihoterapie, evaluare psihologică, terapie comportamentală și alte intervenţii destinate copiilor cu dizabilităţi și nu numai.

În Sibiu, Incluziv dispune de singura echipă om-câine de terapie asistată de animale înregistrată Pet Partners, cea mai prestigioasă organizaţie internaţională care activează în domeniul intervenţiilor asistate de animale. Totodată, în cadrul asociaţiei este si un specialist pregătit să evalueze potenţialele echipe de terapie asistată de animale în vederea înregistrării lor în Pet Partners.

Bilanț pozitiv

„În primul an de activitate, datorită implicării și susţinerii financiare primite din partea sibienilor, dar și a prietenilor de pe reţelele de socializare, asociaţia noastră a reuşit să desfăşoare activităţi cu efecte benefice pentru beneficiarii săi și pentru comunitate. Am participat cu succes cu primul nostru proiect la Maratonul Internaţional Sibiu. A fost cea mai intensă experienţă a primului nostru an, experienţă care ne-a permis să ne putem achiziţiona materialele și echipamentele necesare desfășurării activităţii. Participarea noastră a fost încununată cu oferirea premiului pentru cea mai creativă campanie de fundraising din partea Fundaţiei Comunitare Sibiu. În primăvara anului 2019, în cadrul programului Şcoala Altfel, am vizitat 14 unităţi de învăţământ preuniversitar din municipiul Sibiu, dar și din localităţile apropiate, desfășurând ateliere «Căţei de poveste», ateliere de citit alături de câini de terapie și ateliere «Copii și câini – prietenie fără riscuri» despre interacţiunea în siguranţă copii-câini. Vara noastră a fost plină pentru că am reușit să deschidem cabinetul de terapie, dar ne-am ocupat și de prietenii noștri, astfel că i-am am vizitat și pe studenţii de la Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane din cadrul ULBS. Vizitele au avut scopul reducerii stresului asociat situaţiilor de examen. Premiera constă în faptul că a fost pentru prima dată când o echipă de terapie asistată de animale a avut acces într-o unitate de învăţământ universitar.

A fost anul parteneriatelor, astfel că am stabilit o legătură strânsă s foarte plăcut cu Asociaţia «Copil Unicat» și am fost alături de ei la licitaţia caritabilă pe care ei au organizat-o“, susțin reprezentanții asociației.

Sprijin pentru asociație

Tot în scopul dezvoltării domeniului intervenţiilor asistate de animale, asociația a organizat un workshop despre aspectele pregătirii și evaluării viitoarelor echipe de terapie asistată de animale, conform criteriilor Pet Partners pentru participanţii la cursul postuniversitar „Terapia și activitățile asistate de animale pentru persoane cu nevoi speciale“ organizat de Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

„Toţi cei care doresc şi pot să sprijine asociația ne pot contacta prin intermediul paginii noastre de Facebook. De asemenea, toate acţiunile pe care le vom desfăşura anul acesta vor fi prezentate din timp pe pagina de Facebook. Un prim pas în sprijinirea noastră, foarte la îndemână şi care nu implică niciun cost din partea celui care alege să ne sprijine activitatea este completarea cererii de redirecţionare a 3,5% din impozitul pe venit către asociaţia noastră. Formularul poate ajunge la cei care doresc să ne ajute prin intermediul e-mail-ului cainideterapiesibiu@gmail.com sau prin intermediul paginii de Facebook“, transmit reprezentanții asociației.


Cosmin PAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*