Un an plin de realizări pentru Asociația Vatra Satului Săcădate

Comunitatea din Săcădate a sărbătorit, sâmbătă, 19 noiembrie, câștigarea premiului I la Festivalul „Țara Oltului în produse și tradiții“, desfășurat în data de 30 octombrie, în localitatea Bradu.

colindaÎntr-o atmosferă relaxată și tradițională, fondatorii Asociației Vatra Satului Săcădate, colaboratorii apropiați ai acestora și membrii comunității locale au discutat despre proiectele asociației, în condițiile în care a trecut deja un an de la crearea acesteia. Organizatorii au susținut și un scurt moment artistic, unde membrii asociației au interpretat un colind de sărbători specific localității.

„Tradiția adevărată, singura merinde sufletească“

Printre invitații de onoare s-a aflat primarul orașului Avrig, Adrian David, un apropiat și susținător al satului Săcădate. „A fost un an greu, plin de realizări. Un an în care am întâmpinat și probleme. Consider că am reușit să trecem cu bine peste el și asta datorită dumneavoastră, oameni inimoși, care ne-ați susținut, ați fost alături de noi, ne-ați încurajat și ne-ați motivat să continuăm acest drum pe care l-am început și să mergem mai departe. Unul dintre sloganurile asociației noastre este: «Tradiția adevărată, singura merinde sufletească». Așadar, ne dorim ca și pe mai departe să atragem oameni care să ne susțină în proiectele noastre, care să se implice constructiv în comunitatea noastră și care să participe activ la emoția colectivă. Cred că este lucru care ar putea să ne bucure pe toți și cred că este și un dar divin“, a apreciat Anca Groza, președintele Asociației Vatra Satului Săcădate.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*