Un medieșean cu coronavirus a murit așteptând un pat de terapie intensivă

Un bărbat de 65 de ani, din Mediaș, județul Sibiu, a murit ieri, așteptând un pat de terapie intensivă.

Bărbatul în vârstă de 65 ani, cunoscut cu multiple comorbidități, a ajuns în 21 octombrie la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Municipal Mediaș, în stare gravă. Prezenta simptome asemănatoare cu simptomatologia infecției cu virusul SARS CoV-2, astfel că i s-au recoltat probe în vederea testării RT-PCR COVID-19.

Acesta a fost internat, starea lui agravându-se treptat. După primirea rezultatului pozitiv s-a luat legătura cu CNCCI în vederea solicitării unui loc pe secția ATI. Spitalul din Mediaș având secția de ATI destinată pacienților Covid în amenajare.

„Între timp, ținând cont că starea acestuia a prezentat o agravare progresivă s-a solicitat intervenția medicilor de pe secția ATI Mediaș, în urma căreia a fost ventilat mecanic și monitorizat în permanență de medicul pneumolog, medicul ATI și medicul de gardă. În cursul zilei de astăzi, din nefericire, a decedat. Chiar dacă Spitalul Municipal Mediaș nu este complet pregătit pentru pacienții confirmați pozitivi cu SARS CoV-2, acesta a beneficiat de tot suportul medical necesar, iar corpul medical a făcut toate eforturile pentru ca viața acestuia să fie salvată”, declară autoritățile.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*