Un monument sibian participă, în premieră, la Săptămâna Europeană a Patrimoniului Privat

Proprietari de palate, conace şi alte spaţii de patrimoniu din toată Europa deschid porţile vizitatorilor cu prilejul Anului European al Patrimoniului Cultural, în perioadele 24 – 27 mai şi 1 – 3 iunie.

„Fie că sunt palate, conace, biserici şi alte spaţii de patrimoniu salvate la iniţiative private, vor putea fi cunoscute, vizitate – multe dintre ele pentru prima dată – de către comunitate şi de către toţi cei curioşi să descopere o parte semnificativă din identitatea culturală europeană, mai puţin vizibilă, însă cu rol la fel de important precum şi celelalte edificii aflate în circuitul public. Peste 600 de case, castele şi alte spaţii de patrimoniu aflate în proprietate privată în 18 ţări europene au răspuns iniţiativei Asociaţiei European Historic Houses, dintre care 17 case participante sunt în România”, arată un comunicat al Asociaţiei European Historic Houses.

Biserica fortificată de la Alma Vii

Potrivit acestuia, este prima dată când se celebrează Anul European al Patrimoniului Cultural. Comisia Europeană şi Consiliul Europei au încurajat desfăşurarea acţiunilor de comunicare şi promovare a patrimoniului fiecărei ţări, punând în lumină diversitatea patrimoniului local şi accentele comune ale patrimoniului european.

În perioada 1 – 3 iunie, vizitatorii sunt bineveniți să descopere peisajul de poveste din Alma Vii și împrejurimi și biserica fortificată care găzduiește în această perioadă o expoziție interactivă despre modul de viață al sașilor, pregătită atât pentru cei mici, cât și pentru cei mari. Persoană de contact: Simona Iacob, telefon 0269/862.552.

„Asociaţia European Historic Houses a invitat ţările europene să organizeze Săptămâna Europeană a Patrimoniului Privat la sfârşitul lunii mai 2018 şi începutul lunii iunie. În România, Săptămâna Europeană a Patrimoniului Privat se va desfăşura în perioada 24 – 27 mai şi 1-3 iunie, promovând valorile patrimoniului european, dar şi valori ale Centenarului Marii Uniri. La iniţiativa Coaliţiei ‘Castel în Transilvania’, formată din proprietari şi administratori de castele şi a Asociaţiei Domeniul Ion Ghica Ghergani şi a Irinei Bossy Ghica, proprietarii mai multor case de patrimoniu au fost invitaţi să ia parte la acest eveniment care promovează, printre obiectivele majore ale acţiunii, creşterea gradului de conştientizare în privinţa contribuţiei aduse societăţii de către proprietarii privaţi ai caselor de patrimoniu, încurajarea dialogului între comunitate şi proprietari, promovarea artelor şi activităţilor interdisciplinare în apropierea clădirilor de patrimoniu şi implicarea publicului tânăr”, se arată în comunicatul citat de Agerpres.

Un concurs internaţional de echitaţie, ateliere creative pentru copii, concerte în aer liber şi petreceri sub stele sunt doar câteva dintre evenimentele pregătite de proprietari în România.

„Toţi cei care doresc să petreacă altfel timpul liber în mini-vacanţa ce se apropie pot opta pentru cele 16 destinaţii din Bucureşti şi provinciile istorice ale României: Muntenia, Transilvania, Moldova şi chiar Maramureş”, se arată în comunicat.

Lista caselor participante este următoarea: în zile cuprinse în intervalul 24 – 27 mai: Casa Costa – Foru, Bucureşti, Conacul Petre P. Carp de la Ţibăneşti, Iaşi, Vila Golescu de la Câmpulung Muşcel, Casa Raţiu, Turda, Castelul Rákóczi-Bánffy, Gilău, Castelul Kornis – Mănăstirea, Castelul Kendy-Kemény, Brâncoveneşti, Castelul Urmánczy – Topliţa, Castelul Mikes – Zăbala, Castelul Kálnoky – Micloşoara; în zile cuprinse în intervalul 1 – 3 iunie: Casa Costa – Foru, Bucureşti, Hanul lui Manuc, Bucureşti, Domeniul Cantacuzino de la Floreşti, Domeniul Ion Ghica de la Ghergani, Cula de la Curtişoara, Gorj, Biserica fortificată de la Alma Vii, Sibiu, Casa Breb 333, Breb, Maramureş.

Localitatea Alma Vii este atestată documentar încă din anul 1289, fiind un sat liber sub Coroana ungară. Două secole mai târziu, o biserică fortificată a fost construită aici, de la înălțimea căreia satul era protejat. Clădirea bisericii a fost înlocuită în secolul XVI, adăugându-se fortificații și mai solide. A fost restaurată de curând de Mihai Eminescu Trust, prin proiectul “Whole Village Project.”

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*