Un poliţist sibian a refuzat mita de 700 de lei de la un șofer băut

Un poliţist a refuzat suma de 700 de lei pe care un şofer în vârstă de 30 de ani, din judeţul Bistriţa-Năsăud, i-a oferit-o ca mită ca să renunţe la cercetări după ce l-a prins că a condus sub influenţa alcoolului, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Sibiu.

„În fapt, la data de 11 mai, în jurul orei 1,00, bărbatul a condus un autoturism pe DJ 141A, iar la intrarea în localitatea Şeica Mare, a pierdut controlul direcţiei şi s-a oprit în şanţul din dreapta drumului, evenimentul soldându-se doar cu pagube materiale. În urma testării alcoolscopice a şoferului, poliţiştii au determinat şi cauza principală a producerii evenimentului, conducerea sub influenţa alcoolului, bărbatul având o concentraţie de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cu această ocazie s-a întocmit un dosar de cercetare penală privind săvârşirea infracţiunii prevăzute de articolul 336 alineatul 1 din Codul Penal, bărbatul oferindu-i poliţistului suma de 700 de lei pentru a renunţa la cercetări”, se precizează în comunicat.

Poliţistul, agent la Secţia 5 a Poliţiei Rurale Axente Sever, a refuzat primirea banilor şi a sesizat Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu.

Şoferul care a încercat să mituiască poliţistul a fost arestat pentru 24 de ore.

„La data de 14 mai, ofiţeri de poliţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au organizat şi realizat prinderea în flagrant a bărbatului în timp ce oferea banii, cu titlu de mită. Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus reţinerea pentru 24 de ore a persoanei în cauză, la data de 15 mai urmând a fi prezentată Tribunalului Sibiu cu propunere de aplicare a unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu şi vizează săvârşirea infracţiunii de dare de mită”, au mai informat reprezentanţii IPJ Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*