Un secol de la declanșarea Primului Război Mondial, comemorat printr-o expoziție la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu

Vernisajul expoziției „Caricatură și propagandă militară în Primul Război Mondial (1914-1918)” a avut loc, în această după-amiază, în Foaierul Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu (corp B).

Rod al colaborării dintre Muzeul Național Brukenthal și Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, expoziția se constituie într-o a treia etapă din desfăşurarea unui proiect cultural iniţiat în anul 2014, prin care cele două instituţii de cultură sibiene şi-au propus să comemoreze împreună cei 100 de ani scurşi de la desfăşurarea primei conflagraţii mondiale, printr-o serie de cinci expoziţii tematice diferite, organizate anual în intervalul 2014-2018. Curatorii expoziției sunt bibliotecarul Bogdan Andriescu, responsabil colecții speciale în cadrul BJ ASTRA, și muzeograful Adrian Georgescu, de la Muzeul Brukenthal, alături de care s-au aflat, la vernisaj, viceprimarul Răzvan Pop și directorul BJ ASTRA, Silviu Borș.

20160727_130934

Tema expoziţiei din acest an vizează două componente subtile ale manipulării/ modelării atitudinii umane faţă de război, exponente ale unor viziuni diametral opuse, cu efecte aparte în plan moral și emoţional: este vorba, pe de o parte, despre propagandă – prin care, în situaţia de faţă, se subînţelege răspândirea de idei prin care se susţine cauza autorităţilor, cu scopul de a convinge şi a câştiga astfel opinia publică în favoarea războiului – iar pe de altă parte, despre caricatură (militară în acest caz), văzută ca element artistic de protest şi critic fină adusă de societatea civilă războiului şi ororilor lui.

20160727_131247

Suportul caricaturilor prezentei expoziții este susținut de un Kriegs-Album/Album de război, aflat în colecția Grafică Documentară a Muzeului Național Brukenthal, care cuprinde, în afara unor fotografii- document de epocă, desene ce au ca subiect viața de front sau personaje militare, unele dintre ele reale. Executate de artistul (graficianul) de expresie germană Rud Kristen, un nume consacrat al genului la începutul secolului XX, aceste caricaturi – care sunt imprimate pe cărți poștale înaintea, în timpul sau imediat după Marele Război – urmăresc cu perseverență câteva subiecte determinante ale vieții pe front. Astfel, pe lângă satirizarea, la modul direct sau simbolic, a unor mentalități, situații și personaje cazone din Regimentul 4 Infanterie austro-ungar (fost Hoch- und Deutschmeister), cantonat la Viena – majoritatea dintre ele subscrise unui tipar al ridicolului specific tuturor perioadelor istorice și armatelor lumii – autorul trimite și spre lipsa de igienă sau spre dotarea precară (sau chiar inexistentă) a trupelor, atât cu materiale sanitare sau alimente, cât și cu echipamente de război. Ironia acidă – dar bine dozată – a tușelor sale se remarcă prin claritatea expresiei, iar tensiunea dramatică este realizată grație puternicelor contraste alb/negru, care le caracterizează.

Propaganda militară este ilustrată prin intermediul unor comunicate oficiale privind situația frontului, păstrate în patrimonial Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu (Colecțiispeciale).

20160727_131404

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*