Undă verde: proiecte culturale pentru 2015

Ghidul de finanțare pentru proiectele care vor alcătui agenda culturală a anului 2015 a fost aprobat de Consiliul Local Sibiu în ședința ordinară din 29 ianuarie 2015. Astfel, operatorii culturali îşi pot depune proiectele până pe 28 februarie, la registratura Primăriei Municipiului Sibiu, str. Samuel von Brukenthal nr. 2, de luni până joi, în intervalul orar 8.30-16, şi vineri, între orele 8.30-13. Cererea și Ghidul de finanțare pot fi descărcate de pe site-ul www.cultura.sibiu.ro, secţiunea Agenda Culturală, iar informaţii suplimentare pot fi obţinute prin email: agendaculturala@sibiu.ro sau telefonic: 0269/208.812.

10% din buget

FOTO SEBASTIAN MARCOVICI

FOTO SEBASTIAN MARCOVICI

Potrivit primarului Astrid Fodor, municipalitatea continuă să sprijine cultura sibiană și în 2015. „Am alocat anul acesta 35 de milioane de lei pentru cultură, adică aproximativ 10% din bugetul local. Aceste fonduri vor finanța cele trei instituții culturale din subordinea municipiului – Teatrul Național «Radu Stanca», Teatrul «Gong» și Casa de Cultură cu Teatrul de Balet – dar și finanțarea agendei culturale. Pentru agenda acestui an avem disponibili 6,6 milioane de lei pe care dorim să îi investim în evenimentele culturale care definesc imaginea Sibiului, care bucură publicul sibian și oaspeții noștri deopotrivă“, a subliniat Fodor.

Evenimente în centru, dar şi în cartiere

Agenda culturală a anului 2014 a numărat 79 de proiecte, bugetul alocat acestora de către Primăria Sibiu însumând 6.480.000 de lei. Evenimentele au oferit diversitate, culoare și o animare plăcută a spațiilor publice. Pe tot parcursul anului au avut loc evenimente din cele mai diverse, dintre care amintim Festivalul Cântecele Munților, Festivalul Artmania, Sibiu Lights and More, Media Music Awards, Festivalul Internațional de Muzică Sibiu/Hermannstadt, Feeric Fashion Days, Sibiul de odinioară, Obor Fest, viața culturală a Sibiului reușind din nou să aducă orașul în prim-plan național și internațional. Un pas important a fost și ducerea evenimentelor spre cartiere prin activități precum „Zilele Vecinătății” sau „Traseele tematice în Gușterița”, Primăria având intenția de a încuraja astfel de evenimente, cu scopul de a aduce actul cultural cât mai aproape de comunitate.

Dana MUNTEAN
redactia@mesageruldesibiu.ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*