Uniunea Salvați România are acum filială și în Tălmaciu

USR Sibiu are o filială locală și în orașul Tălmaciu. În cadrul Adunării Generale, care a avut loc în 14 septembrie, au fost aleși membrii biroului de conducere, Ovidiu Tiution în funcția de președinte și doi vicepreședinți, Anca Cosma și Benone Nițu.

„Nemulțumirea față de implicarea oamenilor din celelalte partide politice în problemele comunității m-a determinat să intru în politică și să aleg USR, un partid cu oameni noi, care luptă pentru a nu mai avea penali în funcții publice. Împreună cu colegii vrem să avem un cadru de colaborare cu toți cetățenii de aici. Îmi doresc să lupt în continuare pentru respectarea legii și pentru drepturile oamenilor”, a declarat președintele USR Tălmaciu, Ovidiu Tiution, într-un comunicat de presă.

Președintele și membri Biroului Local USR Tălmaciu au fost aleși pentru un mandat de șase luni, perioadă în care filiala își propune să crească.

„Ovidiu Tiution are 49 de ani, este licențiat în drept și face parte din Consiliul de Administrație al Liceului Tehnologic din Tălmaciu. Este implicat în problemele comunității și luptă pentru drepturile copiilor și din acest motiv pe lângă cei doi băieți a decis să ia în plasament două fete”, se mai arată în comunicat.

„Cu fiecare zi, tot mai mulți cetățeni își dau seama că singurul mod de a schimba scena politică actuală este prin implicare asumată. Alături de colegii mei din USR Sibiu, am participat vineri la inaugurarea filialei USR Tălmaciu. E o echipa cu potențial și cu profile personale complementare. Am mare încredere în noii noștri colegi din Tălmaciu”, a precizat președintele USR, deputatul de Sibiu Dan Barna.

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

WhatsApp chat