Universitate locală cu valențe internaționale

„Sibiu – Capitală Universitară Europeană, ediția a II-a” este un proiect al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu ce își propune să stimuleze excelența culturală şi să evidențieze dimensiunea internațională a culturii și a mediului academic în Sibiu, prin implicarea activă a ULBS în problemele comunității locale și în viața academică internațională.

Dana PredaCea de-a doua ediție a proiectului aduce mai multe evenimente, într-o perioadă mai îndelungată, sub umbrela aceluiași proiect. Cu o structură de anvergură, proiectul reunește, într-un concept unitar, o serie de manifestări culturale și academice diverse (conferinţe și prelegeri internaționale, mese rotunde, aniversarea a 230 de ani de învățământ teologic ortodox la Sibiu, colocvii și workshopu-uri literare, un festival internaţional de poezie, un concert de muzica corală), evenimente care pe în perioada mai-noiembrie vor susține caracterul cultural și academic internațional al orașului Sibiu.

Peste 300 de invitați de marcă

În cadrul proiectului cultural, se vor organiza opt evenimente în care vor fi implicaţi, pe lângă responsabilii ULBS, 150 de invitaţi din străinătate (universitari, teologi, poeți, oameni de cultură),  invitaţi din ţară (membri, ai Academiei Române, universitari, poeţi etc.) şi alţi 150 de participanţi din afara Sibiului. „Acest proiect este unul foarte important pentru lumea academică din Sibiu și nu numai. În acest an, dorim să promovăm acest concept interesant, «O universitate, un oraș», ce își propune să strângă legăturile între comunitate, lumea academică și partenerii noștri străini. Pot spune că acest concept creează o oază de cultură și energie pentru universitatea noastră și comunitate. Sunt evenimente inedite, având în vedere diferențele culturale dintre noi și partenerii noștri“, ne-a declarat Daniela Preda, manager de proiect și director al Departamentului Relații Internaționale, Protocol și Programe Comunitare din cadrul ULBS.

Pentru comunitate

Cele opt mari evenimente cuprinse în proiectul „Sibiu – Capitală Universitară Europeană, ediția a II-a” vizează nu doar mediul academic, ci în special comunitatea sibiană. Toate manifestările din cadrul proiectul sunt menite să înlesnească accesul comunităţii la programe internaţionale, culturale, artistice şi educaţionale cu caracter elitist şi sincretic. Invitaţii internaţionali din peste 25 de ţări vor contribui la dezvoltarea cadrului cultural sibian şi vor oferi participanţilor la evenimente oportunitatea de a-şi lărgi sfera de cunoştinţe, de a schimba idei şi de a crea primele contacte necesare dezvoltării de noi colaborări culturale şi academice internaţionale.

Demarează luni

Deschiderea oficială va avea loc luni, 16 mai, la ora 12.00, în Sala Senatului din cadrul Facultăţii de Medicină. Tot luni, la ora 19.00, va avea loc şi concertul aniversar „230 de ani de învăţământ teologic ortodox la Sibiu”, marcând astfel, într-o manieră festivă, startul oficial. Concertul va fi susţinut de corul Facultăţii de Teologie, condus de pr. prof. Sorin Dobre, cu participarea sopranelor Emilia Calefariu şi Diana Florea, alături de tenorul Vlad Miriţă şi Baritonul Basilic Iordache.

Program

  • 12-14 mai: Colocviul Internațional „Emil Cioran”, ediția a XXI-a (ULBS – Centrul de Reuniune Academică; Primăria Rășinari)
  • 16-21 mai: Săptămâna Internaţională a Universității “Lucian Blaga” din Sibiu (Sala Senatului; facultățile ULBS)
  • 16-20 mai: 230 de ani de învățământ teologic ortodox la Sibiu (Facultatea de Teologie, Filarmonica de Stat Sibiu)
  • 26-29 mai: Festivalul Internațional de Poezie Studențească „Zona nouă”, ediția a II-a (Facultatea de Litere și Arte, Biblioteca Județeană ASTRA, librăria Habitus)
  • 26-28 mai: Colocviile revistei Transilvania, ediția a XIII-a, cu tema „Viitorul literaturii române“ (Facultatea de Litere și Arte, Biblioteca Județeană ASTRA, librăria Habitus)
  • 23-26 iunie: Workshop-ul internațional „Minor Literatures – World Literatures” (ULBS – Sala „Lucian Blaga”; Centrul de Reuniune Academică)
  • 27 septembrie – 1 octombrie: New Societies, Old Minorities / New Minorities, Old Societies? (Aula Magna, spațiile de învățământ ale ULBS de pe str. Lucian Blaga nr. 2A și Centrul de Reuniune Academică de pe str. Banatului nr. 7)
  • 26-29 octombrie: Colocviul internațional studențesc „Lucian Blaga”, ediția a XVIII-a (Facultatea de Litere și Arte)

One Comment

  1. Nu stiu de ce o promovati pe paparuda din imagine? Care sunt meritele cucoanei? V-a cumparat si pe voi ca si pe cei de la TS….

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*