Ușoară creștere a euro, scădere a dolarului

Leul a avut o evoluție ușor descendentă față de euro, decuplându-se astfel de la parcursul celorlalte monede din regiune, dar s-a întărit comparativ cu dolarul, în timp ce indicii ROBOR au atins noi maxime ale ultimilor patru ani.

După trei ședințe consecutive în care cursul euro a scăzut, acesta a crescut de la 4,6550 la 4,6572 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,656 – 4,663 lei. Transferurile de la ora 14:00 se efectuau în jurul valorii de 4,663 lei.

Media dolarului american a coborât de la 3,9774 la 3,9685 lei, cotațiile fluctuând între 3,967 și 3,982 lei.

Moneda elvețiană s-a apreciat la 1,165 – 1,168 franci/euro, în condițiile în care investitorii căutau un „refugiu” pentru plasamentele lor, înainte de un discurs pe care îl va ține șeful Fed în fața comisiilor financiare ale Congresului american, iar cursul ei a urcat de la 3,9781 la 3,9935 lei.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat, pentru a patra zi consecutiv, la 3,35%. În schimb, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut la 3,48%, cel mai ridicat nivel începând cu martie 2014. La rândul său, indicele la nouă luni a urcat de la 3,51 la 3,52%, iar cel la 12 luni s=a oprit la 3,56%.

Monedele din regiune continua să se aprecieze față de euro. Cea poloneză se tranzacționa la 4,297 – 4,31 zloți, iar cea maghiară la 322,8 – 323,4 forinți.

Perechea euro/dolar creștea 1,1702 – 1,1745 dolari, piețele așteptând audierea lui Jerome Powell, președintele Rezervei Federale americane, de către comisiile bancare din Senatul și Camera Reprezentanților a Congresului SUA. Se așteaptă o clarificare a numărului de majorări ale dobânzii-cheie a Fed. Conform analiștilor, creșterea prognozată pentru septembrie a fost deja înglobată în valoarea dolarului.

Deprecierea monedei americane, a făcut ca indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg să crească ieri la 6.706,13 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.


Radu GEORGESCU

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*