USR Cisnădie prezintă noua conducere aleasă pentru un mandat de 2 ani

Filiala USR Cisnădie și-a ales noul birou de conducere pentru un mandat de 2 ani. În cadrul Adunării Generale reunite pentru alegeri, membrilor filialei le-a fost prezentat raportul de activitate al Biroului Local pentru cele 6 luni de mandat, cel mai important rezultat fiind scorul de 29,7% la alegerile europarlamentare.

În noua structură de conducere, mandatul de președinte al Rodicăi Velțan a fost reconfirmat, iar în Biroul Local i se alătură: Sorin Haidău, Mihaela Seușan, Liviu Coman și Iancu Ungureanu – vicepreședinți, Carmen Tobler, Andreea Zîmța, Liviu Iorgulescu și Alexandru Gheorghiu – membri.

„A fost o provocare intrarea în politică și sunt foarte bucuroasă că pot lucra în continuare cu niște oameni frumoși, onești și cu spirit civic. Avem împreună mult de muncit. Ne-am asumat obiectivul de a pregăti un program de administrare locală, care să răspundă nevoilor tuturor locuitorilor din Cisnădie, indiferent că sunt din vatră, din Cisnădioara sau Cartierul Arhitecților. Încrederea acordată în 26 mai ne responsabilizează și vom fi deschiși propunerilor venite din partea comunității. Doar împreună vom putea să schimbăm lucrurile în administrația locală. Iar scopul nostru este să arătăm că se poate face politică și altfel. Îi felicit pe colegii mei aleși în Biroul Local și știu că vom fi în continuare o echipă”, a declarat Rodica Velțan, președintele filialei USR Cisnădie.

Biroul local se completează cu organele de control, respectiv Comisia de Arbitraj formată din Anca Tătaru, Andrei Gheorghe și Victor Ungureanu și cenzorul ales al filialei: Delia Constantinescu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*