USR își dezbate programul economic la Sibiu

Deputații USR Claudiu Năsui și Cristina Prună vor prezenta la Sibiu capitolul Economie din programul de guvernare al formațiunii.

Claudiu Năsui

Evenimentul are loc mâine, 5 aprilie, la hotel Ibis, Sala Turandot, de la ora 18.30.

„USR propune reforme reale în economie. Reducerea birocrației și a poverii fiscale pe muncă sunt cheia pentru dezvoltarea sustenabilă e economiei țării. România a fost îndeajuns încetinită de guverne care au avut în vedere doar mărirea cheltuielilor proprii, fără să urmărească bunăstarea cetățenilor care i-au votat. USR dorește să facă reforme pe care fiecare român să le resimtă, de data aceasta pozitiv, în bugetul personal”, precizează Claudiu Năsui, coordonatorul programului de guvernare al Uniunii Salvați România.

Principalele măsuri ale programului de guvernare USR pe economie sunt: eliminarea CAS pentru tineri, concentrarea facilităților pe muncă, desființarea pensiilor speciale, stimularea directă a angajatorilor care își califică angajații pentru salarii mai mari, concentrarea investițiilor în infrastructură și introducerea unei reguli de utilizare a deficitului public numai pentru investiții productive, prioritizarea investițiilor publice în zonele slab dezvoltate, măsură ce va permite intrarea mai rapidă în Zona Euro, potrivit unui comunicat al formațiunii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*