USR Sibiu: Programul bugetării participative, un prim pas necesar și firesc spre implicarea reală a cetățenilor în guvernarea locală

Filiala USR Sibiu, condusă de deputatul Dan Barna, salută demersurile Primăriei Sibiu privind implementarea bugetului participativ.

„Ne bucurăm că proiectul bugetului participativ, adus în discuția publică de USR, prinde viață la Primăria municipiului Sibiu și este pregătit pentru anul 2019. Este o veste excelentă. USR susține guvernarea cetățenilor inclusiv la nivelul administrație locale și proiectul bugetării participative este instrumentul aplicării acestui principiu. Avem încredere că astfel de inițiative vor deveni bune practici și că se va contribui cu ajutorul sibienilor la dezvoltarea orașului, sprijinind astfel spiritul de inițiativă civică și ideile venite la propriu de la cetățeni”, a precizat Barna.

USR Sibiu consideră că deschiderea colaborării pentru administrarea orașului către sibieni are avantaje atât pentru administrația locale, cât și pentru cetățeni care beneficiază direct de proiectele care vor fi votate de locuitorii municipiului Sibiu. Prin intermediul programului bugetării participative se promovează participarea cetățenilor la gestionarea unui procent din banii orașului și, astfel, Sibiul va intra în rândul municipalităților în care deja funcționează bugetul participativ.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*