USR Sibiu: Să ne prețuim zestrea culturală, dar și oamenii care o promovează

Filiala Sibiu a partidului Uniunea Salvați România a depus un memoriu la Primăria Sibiu, cu prilejul inițiativei de dezbatere publică cu privire la modificarea și completarea ghidurilor privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general Agenda Culturală, Agenda Sportivă și Agenda Comunității.

Raluca Amariei

„Cultura, ca resursă principala a dezvoltării locale, a adus Sibiului renumele de care se bucură în prezent. USR militează pentru transparentizarea și eficientizarea cheltuirii banului public. Procedurile de alocare bugetară pentru proiecte culturale, sportive și comunitare prezintă lacune în acest moment, motiv pentru care am făcut Primăriei Sibiu aceste recomandări”, a declarat Raluca Amariei, președintele filialei USR Sibiu.

În urma discuțiilor pe care USR Sibiu le-a purtat cu diferiți operatori culturali, s-au conturat următoarele recomandări pe care le-a făcut Filiala USR Sibiu în completarea și modificarea Ghidurilor, în special a Agendei Culturale:

  • creșterea transparenței procesului de selecție de oferte culturale conform legislației în vigoare: Aceasta presupune, printre altele, comunicarea și publicarea de către comisia de evaluare a punctajului obținut de fiecare dintre proiectele depuse, inclusiv a punctajului acordat de fiecare jurat în parte (fără nominalizarea acestuia), așa cum este prevăzut la art. 13 din OG 51/2008 actualizată;
  • enunțarea unor principii clare şi obiective de alocare a finanțărilor. „Recomandăm ca Ghidul să precizeze cine stabileşte sumele alocate pentru fiecare proiect și care sunt criteriile pe baza cărora sunt acordate sumele”, spun reprezentanții USR;
  • profesionalizarea și transparentizarea modului în care funcționează comisiile de selecție și responsabilizarea membrilor acestora. „Susținem cooptarea unor specialiști externi, adoptarea unui mecanism transparent și participativ pentru desemnarea comisiei, dat fiind faptul că aceștia sunt cei care au responsabilitatea distribuirii unor sume considerabile din bugetul local”, au adăugat aceștia.
  • ghidurile actuale necesită să fie editate, pentru a nu mai exista incertitudini cu privire la  modul în care este distribuit banul public și pentru a crește încrederea în procesele de selecție, conchide Raluca Amariei.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*