Val de inconștiență pe șosele și în weekendul care a trecut

Poliția a prins șoferi fără permis sau beți la volan, în weekendul care a trecut.

Astfel, vineri, în jurul orei 11,00, pe strada Avram Iancu din orașul Agnita, polițiștii rutieri au depistat un tânăr în vârstă de 25 de ani, din județul Mureș, în timp ce conducea un ansamblu rutier format dintr-o autoutilitară și remorcă fără a deține permis de conducere corespunzător categoriei de autovehicule din care ansamblul face parte.

Pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 335 aliniatul 2 din Codul Penal.

Tot vineri, în jurul orei 16,00, pe DC 67, Săliște – Amnaș, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus de către un buzoian în vârstă de 27 de ani.

Din verificările efectuate a rezultat că dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice al bărbatului este suspendat, pe numele său fiind întocmit un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere având acest drept suspendat.

În aceeași zi, în jurul orei 23,30, în localitatea Turnu Roșu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cimitirului, un localnic în vârstă de 53 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei electrice.

Din fericire, evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o concentrație de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cauză fiind întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

La data de 12 decembrie a.c., în jurul orei 17,30, pe raza comunei Nocrich, polițiștii au depistat un alt șofer aflat sub influența alcoolului.

Este vorba despre un localnic în vârstă de 49 de ani, a cărui testare alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Și în acest caz se fac cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de articolul 336 aliniatul 1 din Codul Penal.

La data de 13 decembrie a.c., în jurul orei 19,00, pe strada Principală din localitatea Laslea, în timp ce conducea un autoturism, un bărbat în vârstă de 52 de ani, din județul Mureș, nu a păstrat o distanță laterală corespunzătoare și a acroșat un autoturism condus regulamentar din sens opus. Evenimentul s-a soldat cu pagube materiale ușoare.

În urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a constatat că șoferul care a produs tamponarea nu deține dreptul de a conduce, iar testarea alcoolscopică a acestuia a rezultat într-o valoare de 0,77 mg.l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, s-a stabilit că autoturismul condus este neînmatriculat, iar numărul de înmatriculare aplicat pe mașină este unul fals, plăcuțele aparținând unui alt autovehicul.

În cauză, bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având număr fals de înmatriculare.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*