Vechiul rector nou al ULBS: „Voi fi rectorul așteptat“

Prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea a fost reales în funcția de rector al Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS).

Mandatul său va fi până în 2020. Din totalul de 696 de electori, s-au prezentat miercuri la urne 558, din care 474 l-au reconfirmat pe Bondrea. De altfel, el a fost singurul candidat înscris. Biroul Electoral Central a fost format din prof. univ. dr. Carmen Domnariu, conf. univ. dr. Dan Miricescu, conf. univ. dr. Silviu Nate, lect. univ. dr. Vasile Moțoc, jr. Daniela Bădilă și studenta Olivia Hoza.

Vrea consolidarea ULBS

Bondrea promite sprijin concret în noul mandat pentru cadrele universitare sibiene și pentru studenți, astfel încât universitatea sibiană să crească în prestigiu și să devină și mai prezentă în comunitate. „Întregul meu program managerial se înscrie în strategia de dezvoltare a ULBS 2020 – «Sustenabilitate și excelență pentru comunitate». Consider că sarcina unui rector poate fi definită într-un mod simplu: să creeze un mediu în care colegii săi să se simtă motivați pentru a da tot ce e mai bun în activitatea de predare și cercetare. Votul de astăzi dovedește că o mare parte din comunitatea academică dorește să continuăm împreună proiectele pe care le-am început în mandatul actual, dar, în același timp, ne obligă să fim onești, transparenți și să oferim încredere și siguranță întregii comunități. Doresc să mulțumesc tuturor colegilor și studenților pentru faptul că au dat un vot de încredere programului meu și au spus că împreună trebuie să continuăm consolidarea Universității «Lucian Blaga» din Sibiu. Vă mulțumesc și vă asigur că singura mea opțiune este binele universității, voi fi rectorul așteptat și pentru cei care m-au votat și pentru cei care nu m-au votat!“, a fost mesajul lui Ioan Bondrea către comunitarea academice a universității sibiene.

Programul lui Bondrea

Principelele țintele programului rectorului reales se referă la calitate și continuitate în procesul educațional, excelență în cercetare, inovare și transfer de cunoștințe, dezvoltarea colaborărilor internaționale și îmbunătățirea managementului universitare. Toate acestea au fost cuprinse într-un singur obiectiv major: „Sustenabilitate și excelență pentru comunitate“.

Bondrea își face echipă

Ședința pentru validarea mandatului de rector va avea loc în cadrul ședinței Senatului Universității din 29 februarie. Tot luni va fi ales și noul președinte al Senatului, o funcție cu atribuții ce le depășesc pe cele ale rectorului. Surse din cadrul ULBS au declarat, pentru Mesagerul de Sibiu, că este foarte probabilă alegerea în această poziție a unui apropiat de-al lui Bondrea: conf. univ. dr. Horațiu Rusu, directorul Departamentului de Jurnalism, Relații publice, Sociologie și Psihologie de la Facultatea de Științe Socio-Umane. Totodată, Senatul Universității va avea, de acum, două posturi de vicepreședinte.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*