Vinul de Sibiu: glorie, decădere și renaștere

Aproape la fel de vechi ca și apa, vinul și-a cunoscut gloria încă din zorii istoriei.

Una dintre primele creații ale civilizației umane, vinul este o băutură cu o tărie alcoolică de minimum 8,5 la sută, obținut prin fermentație alcoolică exclusivă a mustului de struguri. Acesta este considerat, în prezent, un produs agroalimentar, la care folosirea de arome sau de extracte este interzisă, singura aromatizare acceptată fiind cea datorată contactului lichidului cu lemnul de stejar al butoaielor în care se păstrează. Arheologii apreciază că, la început, viţa de vie a fost „sălbatică”, cultivarea ei fiind descoperită cu aproape șapte milenii în urmă, mai întâi în Caucaz, apoi în perimetrul Turciei, Georgiei şi Armeniei de astăzi. Alţi specialişti, mai curajoși, apreciază că viţa de vie a fost „îmblânzită“ chiar mai demult, acum 9.000 de ani î.Hr., în Asia Mică.

Vestigiile arheologice sunt cele care atestă originea viţei de vie şi a vinului în marile culturi ale Greciei şi Romei și care atestă că în vechiul Egipt au fost identificate înscrieri pe ulcioare, care menţionau anul, via şi producătorul, adică elementele unei prime etichete. Se mai ştie că, pentru prima oară, babilonienii au promulgat legi prin care au reglementat modul de exploatare al unui „boutique“ de vinuri.

Atenţia şi importanţa ce au fost acordate vinului de-a lungul timpurilor a fost marcată şi de zeii vinului şi viei, cum ar fi: Dionysos la greci, Bachus la romani, Gestin, Pa-gestin-dug şi Nin-kasi („dama fructului care îmbată“) la sumerieni şi chiar Iisus Hristos, care a spus: „Eu sunt adevărata viţă de vie“.

Cele mai vechi regiuni viticole cunoscute sunt cele ale Mediteranei antice. Egiptenii, sumerienii şi romanii au dat la vremea respectivă un nume viilor lor şi au făcut schimburi de experiență, pentru a cunoaşte care sunt cele mai bune podgorii. Biblia menţionează că ţara Canaan (Fenicia şi Siria) era celebră pentru vinul său. Vechiul Testament face și el numeroase referiri la viţa de vie. Romanii au definit cu grijă cele mai bune podgorii italiene. Una era Falerne, la sud de Roma. Și domeniul lui Faustus era apreciat pentru cele mai bune vinuri la vremea respectivă. Urmau vinurile de Alba, cultivate pe colinele Albani de astăzi. Orașul înghițit de Vezuviu, Pompei, era cunoscut ca un mare port vinicol al Italiei romane. Romanii apreciau în mod deosebit vinurile din acea vreme, provenite din Spania, Grecia, Franţa, precum şi pe cele de pe valea Rinului şi din regiunile dunărene.

În Evul Mediu, când Europa a ieşit din vremurile „tulburi“, mănăstirile şi catedralele deţineau în jurul lor importante suprafeţe cu viţă de vie, pe care călugării au continuat să le amelioreze, au selecţionat cele mai bune soiuri, au experimentat tăierea, au studiat solul, au ales amplasamente ferite de îngheţ pe care să se producă struguri bine copţi, ceea ce le-a permis să producă importante cantităţi de vin, nu numai pentru ritualul religios ci şi pentru vânzare.

Cantități industriale pentru transilvăneni

În Evul Mediu, vinul nu era deloc pentru om un produs de lux, ci o necesitate, mai ales în acele vremuri când apa nu era potabilă, ba chiar adesea impură și periculoasă. În acest context, vinul se amesteca cu apă pentru a deveni potabilă, ceea ce îi conferea şi rolul de antiseptic în medicina rudimentară a epocii. Mai mult, acesta a fost prezent la sărbători, la ceremonii religioase, ca medicament sau antiseptic şi, nu în ultimul rând, ca aliment furnizor de elemente nutritive. Cercetările făcute de specialiștii Bibiliotecii Județene ASTRA din Sibiu dovedesc că vinul era produs și consumat în regiunea noastră ca aliment de bază, în cantități care să satisfacă toate cerințele. „Varza este cu siguranță leguma numărul 1, la fel ca și oaia în materia de carne. Cercetările și studiile făcute de noi asupra bucătăriei tradiționale din zona Sibiului ne dovedesc că, pe lângă oaie și varză, se consumau cantități uriașe de prune și prune uscate, tot felul de murături precum și carnea de vânat. Vinul era și el foarte prețuit, pentru că se bea în cantități extrem de mari“, ne povestește bibliotecarul Bogdan Andriescu, cercetător și totodată autorul unei lucrări de doctorat cu tema vieții private din Transilvania din secolele XVI – XVII.

Specialiștii cred că vinul produs în zona Transilvaniei este aparte datorită tuturor calităților reale imprimate de climă. „Vinurile produse în zona Sibiului au fost întotdeauna apreciate datorită acidității ridicate, precum și pentru faptul că sunt proapete și aromate. Asta se datorează perioadelor de toamna lungă, în care strugurele stă mult pe butaș și acumulează zaharuri și arome, precum și a coacerii în zig-zag (noaptea frig/ziua cald), care conservă aciditatea, aroma și cantitatea de zahăr“, ne-a precizat somelierul Florin Marian.

Gloria vinurilor de aur

Pasiunea și dedicarea i-au făcut repede pe transilvăneni maeștri în arta producerii vinurilor de înaltă calitate. Cu un randament mai mic, dar o selecţie mai atentă, o vinificare riguroasă și învechire în pivniţă, localnicii arcului carpatic au reușit repede să impresioneze. După o călătorie în Transilvania întreprinsă la 1865, Charles Boner se întoarce la Londra, unde scrie că vinul îi făcea mândri pe cultivatori care reușeau excelența, atât în cultivare, cât și în producție. Licoarea produsă de ei era delicioasă, delicată, proaspătă și reconfortantă, de o rară excelență. Boner sublinia că tot ceea ce era numit „vin de masă“ în Transilvania ar fi putut fi cu ușurință clasat drept superior tuturor celorlalte regiuni ale Europei. Totul a culminat cu o medalie de aur obținută de vinul de Mediaș, chiar la Londra, la mijlocul anilor 1800. Același vin de aur produs la Mediaș apare la 1883 menționat în „Harta vinurilor din Transilvania“, document care se păstrează astăzi într-o colecție privată din străinătate.

Soiurile care creșteau cu succes pe dealurile puțin nisipoase ale Transilvaniei erau feteasca regală, neuburger-ul, silvaner-ul si traminerul. Fiecare dintre ele și-au cunoscut partea de glorie, moarte și, în final, de renaștere. Dacă silvanerul și-a început povestea în Transilvania, ca parte a Imperiului Austro-Ungar, acum își trăiește maturitatea în Germania, unde este apreciat la adevărata lui valoare. „Silvanerul este un soi care astăzi se cultivă în toată Germania, însă aproape deloc în România. Aceeași soarta o are și neuburger-ul. Sunt soiuri care în perioada dominației austro-ungare au fost cultivate, după care, încet, încet, au fost mutate în Ungaria, Austria sau Germania“, ne-a mai mărturisit somelierul Florin Marian.

Ora exactă se dădea la Mediaș

La începutul secolului trecut, cetatea Mediașului părea să fie centrul hărții europene a vinului. Doi maeștri, Caspari și Ambrosi, s-au regăsit pe Târnave, în vechea „metropolă de vin“ a Transilvaniei și au pus umărul la replantarea Europei cu viță de vie altoită la Mediaș, după ce Phylloxera distrusese sute de hectare pe tot teritoriul continentului.

„Misiunea celor doi corifei a fost titanică. Ei au contribuit efectiv la replantarea Europei cu viță de vie și toată lumea ar trebui să știe că o parte din vinul existent astăzi pe continent se datorează celor doi. Pe lângă faptul că au deținut proprietăți și afaceri în diverse zone din Transilvania, cum ar fi pepinierele de la Aiud, actualul Institut de Cercetări Vitivinicole de la Blaj, depozitele logistice de vin ale Transilvaniei de la Mediaș și, parțial, pepinierele Principelui Știrbey de la Buftea, Ambrosi a fost «nașul» soiului Fetească Regală“, ne-a arătat investitorul medieșean Octavian Isailă, cel care a adus din nou la viață cele două mărci, Caspari și Ambrosi. Deși colaborau, fiecare încerca să promoveze câte un soi ca fiind „strugurele viitorului“: Caspari miza pe Neuburger, iar Ambrosi – pe Feteasca Regală. Bătălia a fost câștigată în final cel care deținea atât piața, cât și consumatorul final, respectiv Ambrosi, Feteasca Regală fiind la acea vreme, cel mai cultivat soi din România, cu peste 12.600 de hectare.

OCTAVIAN ISAILĂ | investitor: „La Mediaş a existat prima școală viticolă din Transilvania. Oraşul nostru are pe stema sa trei struguri, e un simbol prezent în multe locuri din oraş. Mediaşul, la începutul secolului XIX, era cunoscut ca şi «metropola de vin a Transilvaniei». El reprezenta centrul logistic al regiunii Târnavelor, pentru că avea acces la calea ferată. Plecau din Mediaş, cu vagoanele, milioane de bucăţi de viţe de vie altoite, de toate soiurile europene.“

Ceea ce se întâmpla la Mediaș era unic în lume la acea vreme. Cei doi aveau plantată viță de vie pe aproximativ 500 de hectare, 2.000 de angajați, pepiniere în toate colțurile Transilvaniei, mii de metri pătrați de pivnițe și aproximativ patru milioane de butași care erau puși în vagoane și trimiși în Europa. „Probabil că niciun alt sas din Transilvania nu s-a născut cu meșteșugul prelucrării vinului și cultivării viței de vie așa ca Friedrich Caspari, profesor, viticultor, eneolog diplomat, director al pepinieriilor de vițe ale Principelui Stirbey, membru expert al Comisiunei Viticole Săsești și comisar pentru combaterea filoxerei din Transilvania. Născut în «țara plină de aur și must», cum este descrisă în imnul sașilor transilvăneni și într-o localitate care este cunoscută în Transilvania ca «metropola vinului», a reușit să ridice atât numele Caspari, cât și Mediașul la rangul de simbol al viței de vie și vin de calitate“, consideră Isailă.

Comunismul și prăpădul

În ciuda faptului că viticultura s-a dezvoltat într-un ritm accelerat în perioada interbelică, atunci când România avea nu mai puțin de 220.000 de hectare cultivate cu vie, iar trendul s-a menținut ascendent până în anul 1972, când 300.000 de hectare din suprafața țării era cultivată cu vie, instalarea regimului comunist în România a afectat producția de vin, după ce conducătorii vremii au decis eliminarea soiurilor străine de vie.

Tot în aceeași perioadă se exporta mult, în mare parte vin prost, iar asta ne-a stricat imaginea timp de mulți ani. Cei care au studiat fenomenul în sudul Transilvaniei susțin că perioada comunistă a fost cea vinovată de dispariția câtorva soiuri de marcă care ne făceau cinste, care ne-au dat personalitate și care ne-au adus renumele. O căutare pe internet nu plasează astăzi zona Sibiului nici într-un dicționar Larousse al vinurilor și nici pe o hartă viticolă a României.

După Revoluția de la 1989, viile au fost împărțite poporului, iar multe au fost lăsate în paragină. Cu toate astea, acum, avem aproape 900.000 de producători. Pe suprafețe mici și doar 1.172 cu suprafețe mai mari de 5 hectare.

Studiile arată că în România se produc 600 de milioane de litri de vin pe an, iar media de consum este 24 de litri pe cap de locuitor, sub media europeană, care ajunge în unele țări și la 50 litri.

Vin cu aromă de ceață

Ultimele cercetări realizate de specialiștii din domeniul viticol ne îndeamnă să devenim optimiști. Potrivit estimărilor Organizației Internaționale a Viei și Vinului, după câteva recolte slabe, România a revenit în ultimii ani la un nivel bun de producție, cu creșteri care depășesc 30 de procente față de anii precedenți, asta plasând țara noastră pe locul 11 în topul celor mai mari producători mondiali de vin.

Cei care au contribuit la creșterea producției naționale sunt sibienii de la Gorgandin, producătorii vinului cu „ceață“ de la Apoldu. „Suprafața de peste 60 de hectare de vie se află situată în podgoria Sebeș-Apold, în cadrul centrului viticol, iar arealul de obținere a vinurilor DOC este Sebeș-Apold. În această zonă, viticultura este tradițională, existând dovezi care atestă vechimea preocupărilor legate de vița de vie a locuitorilor pe aceste meleaguri. Landlerii, populația de origine germană deportată în 1734, sub domnia împăratului Carol al VI-lea, au conștientizat în scurt timp importanța climatului local și al faimoaselor soluri terasate, întreținând tradiția plantațiilor viticole din zonă. În ultimele decenii, soiurile cultivate în zonă s-au folosit în special pentru vinuri spumoase. Începând cu anul 2007, s-a demarat proiectul de amenajare și organizare a teritoriului și reînființare a plantației de vie de la ferma Apoldu de Sus, «Trupul Fata Mare» și «Trupul Gorgan», cu capacitate deplină de punere în funcțiune  începând cu anul 2010. Butașii altoiți de viță de vie necesari înființării noilor plantații au fost asigurați de prestigioasa cooperativă agricolă «Vitis Rauscedo» Italia. Reprezentanții cooperativei au asigurat și plantarea butașilor de viță de vie pentru soiurile: riesling italian, traminer aromatico, pinot gris, sauvignon blanc, muscat ottonel“, descrie Sebastian Barbu, reprezentantul Gorgandin.

Curajul „nebunilor frumoși“

Strada Cetății din Sibiu găzduiește, în fiecare toamnă, un festival dedicat licorii lui Bacchus și care se numește, desigur, Vinfest.

Un alt sibian care a mers până în pânzele albe pentru a aduce din nou pe piață produsele Caspari și Ambrosi este Octavian Isailă. De aproape 15 ani, s-a luptat cu corporații internaționale care îi acuzau asocierea cu o altă băutură alcoolică, alteori cu autoritățile locale, iar câteodată cu imposibilul. „În 2005, când am început demersuri de reconstrucție a mărcilor Caspari și Ambrosi, aveam un vis, acela de a avea din nou sticle de vin cu etichete pe care să scrie «Caspari» și «Ambrosi», iar alături de ele, poveștile istorice reconstruite. Pot să vă spun că astăzi acel vis s-a împlinit și totul s-a transformat într-o viziune de promovare a acestor povești. În acest moment, țelul este ca istoria viticolă să fie folosită pentru promovarea orașului Mediaș și a zonei, mărcile să își reia locul în Europa, acolo unde aparțin“, conchide Isailă, care anul acesta a organizat la Mediaș prima ediție a târgului Weinfest, cea mai mare degustare de vin în aer liber din ultimele șapte decenii, un eveniment care își propune să ducă mai departe povestea „metropolei de vin“ a Transilvaniei.


Viorica MAIER

Participă la discuție!

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*