Vizită de lucru în Sibiu a ambasadorului Statelor Unite ale Americii în România, Adrian Zuckerman

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, excelența sa Adrian Zuckerman, a efectuat o vizită de lucru în Sibiu, ocazie cu care s-a întâlnit la Noblesse Boutique Hotel, din Sibiu, cu membrii Patronatului Județean al Întreprinderilor Mici si Mijlocii din Sibiu (immpact.ro) și CNIPMMR(cnipmmr.ro) – Adrian RADA, Ciprian FARAON, Elena LOTREAN , Vasile STEFANUTA, Radu ZGARCEA.

S-au abordat domenii de interes, precum:

 

  • nevoia dezvoltării unor domenii vitale, cum ar fi: infrastructura, educația, procesarea produselor și digitalizarea;
  • rolul pe care organizațiile patronale îl au în dezvoltarea comunităților locale de afaceri și în dialogul social cu autoritățile locale și cele naționale;
  • nevoia existenței unei „Carte a Județului Sibiu” care sa cuprindă fiecare unitate administrativ teritorială, în care să fie prezentată infrastructura fiecărei comunitati, oportuniățtile de afaceri locale, facilitățile pe care administrația le pune la dispoziția investitorilor, care să asigure dezvoltarea pe orizontală și veriticală a mediului de afaceri;
  • importanța deschiderii de puncte de lucru ale Camerei de Comert Româno-Americane în principalele orașe ale Romaniei, inclusiv în Sibiu;
  • dezvoltarea vizibilă în domeniul antreprenorial, pe care România a cunoscut-o în ultimii ani;
  • potențialul pe care România îl are în dezvoltarea antreprenoriatului prin calitatea oamenilor și a resurselor;

  • nevoia de a dezvolta și implementa proiecte bazate pe cunoaștere, documentare, colaborare, seriozitate și un marketing profesionist;
  • gândirea la „nivel mare” a afacerilor, fără limitări.

În atmosfera foarte plăcută, la sfârșitul întâlnirii, s-a ajuns la concluzia că antreprenorul român alege și începe să gândească la nivel mondial, să folosească libertatea în folosul său și al comunității, să fie optimist, încrezător, fără teamă de eșec, având dorința de a încerca și dezvolta proiecte având în față opotunitatea colaborării, arată IMMPACT.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*