Vor primi românii compensații pentru reacțiile adverse grave la vaccin?

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID, a explicat că nu se pune problema ca persoanele care au suferit reacții adverse majore în urma vaccinării să primească compensații, în măsura în care acele persoane își revin, conform Digi24.

„În ceea ce privește un mecanism de compensație, atâta timp cât evoluția pacientei este foarte bună, cu recuperare completă, nu cred că se pune cazul de acest gen de măsură”, a completat medicul militar.

„Este important de precizat că reacția anafilactică poate să fie declanșată de orice trigger, indiferent că este asociat unui produs medicamentos, sau de altă natură sau de orice alt factor care poate se declanșeze acest timp de reacție anafilactică. Reacția anafilactică presupune preexistența unor anticorpi care generează această dezordine imunologică și care instalează, până la urmă, manifestările alergice severe. Deci este o reacție greu de anticipat, mai ales la o persoană care nu are istoric de reacții alergice”, a mai spus el.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunțat un program de compensații acordate tuturor celor care au suferit reacții severe după vaccinurile împotriva coronavirusului. Astfel, orice persoană care a fost vaccinată, din grupul celor 92 de ţări cele mai sărace ale lumii, şi care a avut efecte adverse grave, va putea fi compensată.

Programul vizează persoanele care au primit un vaccin prin platforma COVAX, creată de OMS şi de alte entităţi pentru a garanta un acces echitabil la aceste tratamente în ţările cu venituri medii şi mici.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*