Zacharie Benedek are cabinet parlamentar la Mediaș

Deputatul UDMR de Sibiu, Zacharie Benedek, și-a inaugurat, ieri după-amiază, cabinetul parlamentar în municipiul Mediaș.Acest cabinet va deservi localitățile din toată zona de nord a județului. „Este pentru prima dată când UDMR dechide un birou parlamentar la Mediaș. După știința mea, sunt singurul parlamentar  de Sibiu născut în municipiul Sibiu. Totodată, o să creionez un calendar de audiențe pe care îl voi face public. Îmi propun să vin săptămânal la Mediaș pentru a acorda audiențe și, până atunci, cetățenii care au petiții le pot încredința membrilor cabinetului parlamentar, indiferent de etnia din care fac parte“, a declarat Zacharie Benedek, la deschiderea cabinetului parlamentar.

Inaugurarea cabinetului parlamentar de la Mediaș vine la câteva săptămâni după ce Benedek a deschis, în municipiul Sibiu, primul cabinet parlamentar UMDR din județul Sibiu și a promis că va deschide unul și pentru zona de nord.

Proiecte de perspectivă

Deputatul UDMR susține construcția centurii ocolitoare a Mediașului, deși acesta nu este cuprinsă pe masterplanul de transport. „Nu sunt fonduri alocate pentru acest an, iar studiul de fezabilitate făcut este deja vechi și nu mai poate fi folosit. Sper că în 2017 din rezerva bugetară să se găsească fonduri măcar pentru demararea noului studiu de fezabilitate, urmând ca prin 2019 să se poată licita proiectarea și execuția obiectivului“, arată deputatul. Acesta a făcut referire și la coridorul feroviar pan-european ce traversează zona Târnavelor. „Oamenii nu au primit nici în ziua de azi despăgubirile pentru terenurile expropriate, deși există o hotărâre de Guvern, publicată în Monitorul Oficial încă din 2014“, afirmă Benedek.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*