Zeci de mii de sibieni participă la manifestările de Ziua Națională | FOTO

Cel mai aşteptat eveniment al zilei de 1 Decembrie a fost parada militară de pe Bulevardul Coposu.

La ora 11.00, peste 20.000 de sibieni au venit să vadă defilarea la care au participat peste 1.100 de militari, 95 de autovehicule şi tehnică de luptă. Au defilat unităţi şi subunităţi ale Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, SMURD, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Sibiu, Centrului Chinologic.

p08

Parada a fost urmată de o expoziţie de echipament şi tehnică din dotarea structurilor militare, organizată în Piaţa Teatrului, iar la Cercul Militar a putut fi vizionată o expoziţie foto-documentară.

WP_20151201_09_09_54_Pro

Şedinţa festivă de Consiliu Judeţean, prilejuită de sărbătorirea Zilei Naţionale a României, s-a desfăşurat, pentru al treilea an consecutiv, la Sala Thalia, unde toţi participanţii au fost întâmpinaţi cu câte o cocardă pe care au purtat-o la piept.

WP_20151201_09_04_40_Pro

Evenimentul a început la ora 9, cu intonarea imnului naţional al României de către membrii corului Cedonia, dirijat de profesorul Florin Soare. A urmat apoi un scurt serviciu religios oficiat de ÎPS Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului, secondat de preoţii şi consilierii judeţeni Ioan Coşa şi Mihai Sămărghiţan, precum şi de protopopul greco-catolic Nicolae Popa. Auditoriul a urmărit apoi o alocuţiune rostită de prof.dr. Alexiu Tatu, directorul Direcţiei Judeţene Sibiu a Arhivelor Naţionale, care a făcut referire la aportul substanţial adus de cetăţenii din judeţul Sibiu la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

WP_20151201_09_07_00_Pro

Al doilea mare eveniment dedicat zilei de 1 Decembrie a fost depunerea de coroane la Consiliul Dirigent de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu.

c03

Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza a oficiat o slujbă religioasă în memoria eroilor neamului, iar cele 36 de coroane de flori au fost apoi depuse în acordurile fanfarei Garnizoanei Sibiu. Şi-au adus omagiul edili, reprezentanţi ai instituţiilor publice sibiene şi ai partidelor politice.

c04

Consiliul Dirigent a fost guvernul Transilvaniei, organism desemnat pe 2 decembrie 1918 de Marele Sfat Naţional, ales la rândul său de Adunarea de la Alba Iulia. Preşedintele Consiliului Dirigent a fost Iuliu Maniu. Atât sediul Marelui Sfat (adunarea legislativă a Transilvaniei), cât şi cel al Consiliului Dirigent (guvernul Transilvaniei) a fost stabilit la Sibiu. Consiliul Dirigent a procedat pe 25 ianuarie 1919 la reorganizarea administrativă a teritoriilor intracarpatice unite cu România, împărţindu-le în 23 de judeţe. Consiliul Dirigent a numit prefecţi în toate aceste 23 de judeţe, precum şi încă trei prefecţi pe lângă primarii oraşelor Arad, Cluj şi Sibiu. Consiliul Dirigent a fost dizolvat pe data de 4 aprilie 1920.

p03


Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*