Zeci de nereguli găsite în secțiile ATI ale spitalelor din Sibiu. Precizările ISU

ISU Sibiu face precizări cu privire la situația remedierii neregulilor identificate de către specialiștii Inspecției de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu, ca urmare a ultimelor controale efectuate la unitățile spitalicești de pe raza județului Sibiu.

În perioada 16-20 noiembrie 2020, specialiștii Inspecției de Prevenire din cadrul ISU SIBIU au efectuat în comun, cu personal DSP, controale tematice la secții ATI- Covid 19 din cadrul Spitalului Clinic Județean Sibiu, a Spitalului Clinic Militar de Urgență Sibiu, Spitalul De Pediatrie Sibiu și Spitalul municipal Mediaș.

Aceste controale au vizat verificări pe linia măsurilor PSI, și anume:

✅analizarea situației din punct de vedere al avizării-autorizării clădirilor în care se află secțiile ATI;
✅modul de îndeplinire a obligațiilor prin Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicată pentru conducătorul unității/administrator și a celorlalte atribuții pe linia apărării împotriva incendiilor cuprinse în reglementările specifice referitoare la organizarea împotriva incendiilor la locul de muncă, organizarea evacuării utilizatorilor în cazul producerii unei situații de urgență, a modului de acțiune a personalului propriu în cazul producerii unui incendiu, precum și a instruirii salariaților în domeniul situațiilor de urgență;
✅funcționarea și exploatarea instalațiilor de detectare, semnalizare, alarmare și stingere a incendiilor;
✅dotarea cu stingătoare de incendiu a secțiilor ATI, precum și modul de verificare a acestora, potrivit prevederilor legale;
✅verificarea documentelor care să ateste funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor electrice și a instalațiilor și echipamentelor specifice activității din secțiile ATI (substanțe anestezice inflamabile, butelii de oxigen, instalații aferente stațiilor de oxigen etc.).

În urma controalelor au fost identificate un număr de 34 de nereguli pe linia apărării împotriva incendiilor de natură tehnică și organizatorică.

În perioada imediat următoare s-a monitorizat constant implementarea și remedierea tuturor deficiențelor.

26 de neregulile de ordin organizatoric au fost în totalitate soluționate:

• Verificarea periodică (la scadență) a tuturor instalațiilor și mijloacelor de stingere a incendiilor: stingătoare și hidranți.(Spitalul Clinic Județean Sibiu, Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu, Spitalul Municipal Mediaș ).
• Verificarea instalațiilor electrice interioare de joasă tensiune aferente spațiilor și compartimentelor din cadrul spitalelor inclusiv măsurători în ceea ce privește verificarea periodică a prizelor de împământare. (Spitalul Clinic Județean Sibiu, Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu, Spitalul Municipal Mediaș).

• Menținerea liberă și permanentă a căilor de evacuare pe întreg fluxul de deplasare al pacienților, cât și al personalului medical(Spitalul Clinic Județean Sibiu, Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu, Spitalul Municipa Mediaș l).

• Ventilarea naturală zilnică a încăperilor în care sunt amplasate echipamente de distribuție și transport a oxigenului. ). (Spitalul Clinic Județean Sibiu, Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu, Spitalul Municipal Mediaș).

În ceea ce privește măsurile de ordin tehnic (obținerea autorizației de securitate la incendiu și
echiparea construcțiilor cu instalații de detecție, semnalizare și alarmare a incendiilor) în această perioadă s-au demarat procedurile specifice pentru implementarea lor și s-au stabilit termene relevante în vederea intrării în legalitate.

În perioada ulterioară controlului efectuat de specialiștii ISU Sibiu (noiembrie 2020) nu au fost înregistate cereri în vederea obținerii avizelor/autorizațiilor de securitate la incendiu pentru clădirile sanitare aflate în această situație.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*