Ziua Europei, în anul Centenarului | GALERIE FOTO

Sibiul a demonstrat încă o dată că este un oraș european. Primarii din județ, consulii Germaniei, Maltei, Luxemburgului și Italiei, reprezentantul Consulatului Austriei, misiuni diplomatice cu sediul în municipiul Sibiu, șefii instituțiilor administrative sibiene și cei ai instituțiilor de cultură au sărbătorit Ziua Europei.

Totodată, s-au aniversat cei 11 ani de când România este membră a Uniunii Europene printr-o manifestare care s-a desfășurat pe itinerarul Muzeul ASTRA – Rășinari. Evenimentul de miercuri, 9 mai, a fost organizat cu sprijinul Primăriei Rășinari, al ACoR – filiala județeană Sibiu, al Asociației Administratorilor de Păduri din România și Natura 2000 – Munții Făgăraș și nu în ultimul rând, al Muzeului ASTRA, GAL Mărginimea Sibiului și Fundației Lobbyart. Au participat reprezentanți ai autorităților publice locale și județene, între care subprefectul Horațiu Marin, vicepreședinții CJ, Christine Manta Klemens și Marcel Luca, precum și o delegație din Republica Moldova.

Zi de sărbătoare

Comuna Rășinari a fost unul dintre reperele importante. După o călătorie cu tramvaiul, oaspeții au fost primiți în stil tradițional la Centrul de Informare Turistică, au vizitat casa memorială Octavian Goga și Muzeul Tradițiilor și au plantat un stejar în fața Căminului Cultural.

De asemenea, au existat momente artistice din partea elevilor de la școala din comună, pe lângă momentele solemne de intonare a imnurilor României și Uniunii Europene. Ghid a fost primarul Bucur Bogdan, care le-a prezentat diplomaților străini istoria comunei, atracțiile turistice din zonă și importanța acestei sărbători pentru comunitate.

BUCUR BOGDAN | primar Rășinari: „Am sărbătorit Ziua Europei la Rășinari, împreună cu invitați de seamă. Ne-am bucurat de prezența excelențelor sale, consulul Germaniei, consulii onorifici ai Maltei, Luxemburgului, Italiei și reprezentantul Consulatului Austriei. Oaspeții noștri au călătorit cu tramvaiul pe versurile poetului Octavian Goga, am vizitat casa memorială a poetului pătimirii noastre, Muzeul Etnografic Rășinari și, într-un cadru solemn, am plantat împreună stejarul generalului Traian Moșoiu în fața Căminului Cultural Rășinari.“

Muzeul ASTRA – instituție europeană

Punctul culminant al manifestării a avut loc, după-amiaza, la Pavilionul Muzeal Multicultural din Muzeul în aer liber. Valorile europene și necesitatea derulării unor proiecte de cooperare între membrii UE au fost evidențiate în discursurile diplomaților europeni și ale oficialităților sibiene, mai ales că ne aflăm în anul Centenarului. Au vorbit Ciprian Ștefan, managerul CNM ASTRA, subprefectul Horațiu Marin, Valentin Ivan, primarul comunei Sadu și președintele Asociației Comunelor din România – filiala Sibiu, precum și consulii onorifici.

Dezbaterile au avut loc în cadrul sesiunii „UE, factor de stabilitate și pilon de dezvoltare“. În fața pavilionului a fost amplasat un ansamblu de drapele ale statelor UE. În final, invitații au mai plantat un stejar și în incinta muzeului.


Cosmin PAL

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*