Ziua Internațională a Aviației Civile sarbătorită, în avans, la Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, cu o lansare de carte și vernisajul unei expoziții de fotografii

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj și Asociația pentru Propagandă și Istoria Aeronauticii, filiala Cluj, au organizat un eveniment în cadrul căruia a avut loc lansarea cărții „Aviația clujeană”. Volumul de texte și fotografii cuprinde capitole dedicate istoriei aviației civile și militare clujene și personalităților care au marcat înfăptuirea ei.

În cadrul aceluiaşi eveniment a avut loc vernisajul unei expoziții de fotografii, care surprind fapte ce au avut loc de-a lungul timpului și personalități care au marcat istoria aviației civile  și militare clujene. Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj a prezentat o selecție de 50 de fotografii care evidențiază momente importante privind evoluția sa, începând cu anul 1917, când au avut loc primele mișcări aviatice, până în prezent.

Cuvântul de deschidere a fost susținut de David Ciceo, director general al Aeroportului International Avram Iancu Cluj, iar cartea a fost prezentată de comandor av. r. Laurențiu Buzenchi, președintele A.R.P.I.A., filiala Cluj, prof. dr. Simon Simion U.B.B. Cluj- Napoca și gl. av. rtr. Iosif Rus, președintele național A.R.P.I.A.

La eveniment au participat reprezentanți ai Consiliului Județean Cluj, reprezentanții societății academice clujene, cadre militare, reprezentanți ai instituțiilor care își desfășoară activitatea în perimetrul aeroportuar, angajați ai aeroportului și reprezentanții A.R.P.I.A.

Evenimentul organizat ieri precedă celebrarea Zilei Internaționale a Aviației Civile, iar pe acestă cale Aeroportul Cluj transmite mulţumiri şi felicitări tuturor partenerilor, colaboratorilor şi pasagerilor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*