Ziua Mondială a Mediului 2018: stop poluării cu plastic!

În fiecare an, pe 5 iunie, este aniversată Ziua Mondială a Mediului Înconjurător. Marcarea acestei zile reprezintă unul dintre principalele mijloace prin care Organizaţia Naţiunilor Unite încearcă să stimuleze preocuparea oamenilor pentru protejarea mediului înconjurător şi, în acelaşi timp, să sensibilizeze factorii de decizie politică să acţioneze în acest sens.

Constantin Dragomir

„Ziua Mondială a Mediului Înconjurător ne oferă tuturor prilejul să conștientizăm importanța deosebită a datoriei pe care o avem față de generațiile viitoare. Un mediu curat înseamnă o viață sănătoasă! Fiecare zi mondială a mediului înconjurător este organizată în jurul unei teme-cadru, care subliniază o preocupare deosebit de presantă în ceea ce priveşte mediul. Tema din 2018 – «Beat Plastic Pollution» – pune accentul pe combaterea poluării cu materiale plastice. Deși este adevărat că plasticul are multiple utilizări valoroase, la fel de adevărat este că oamenii au devenit dependenţi de obiecte din plastic de unică folosinţă, iar acest fapt se soldează cu grave consecinţe asupra mediului. În lumea întreagă, un milion de sticle de băutură din plastic sunt achiziţionate în fiecare minut, iar până la 500 de trilioane de pungi de plastic de unică folosinţă sunt folosite în fiecare an. Totodată, 13 milioane de tone de plastic ajung în fiecare an în ocean. În total, jumătate din materialul plastic fabricat este destinat pentru a fi utilizat o singură dată, fiind apoi aruncat“, a declarat Constantin Dragomir, comisarul șef al Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Sibiu.

Ziua Mondială a Mediului Înconjurător a fost stabilită de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în 1972. Acest an a marcat un punct de cotitură în dezvoltarea politicii internaţionale în domeniul mediului, prin organizarea, sub auspiciile ONU, a celei dintâi mari conferinţe privind problemele de mediu. Această conferinţă a avut loc la Stockholm, în Suedia, între 5-16 iunie, şi este cunoscută sub numele de Conferinţa de la Stockholm.

La 15 decembrie 1972, Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluţie care desemnează ziua de 5 iunie ca Ziua Mondială a Mediului Înconjurător şi care îndeamnă guvernele şi organizaţiile să întreprindă în această zi, în întreaga lume, activităţi prin care să reafirme preocuparea lor pentru conservarea şi îmbunătăţirea mediului. Tot la 15 decembrie 1972, Adunarea Generală a ONU a adoptat o altă rezoluţie, care a dus la crearea Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP). UNEP este autoritatea globală de mediu la nivel mondial care stabileşte agenda globală de mediu şi promovează implementarea coerentă a dimensiunii de mediu a dezvoltării durabile în cadrul sistemului ONU. Misiunea UNEP este să ofere o direcţie şi să încurajeze parteneriatul în îngrijirea mediului, informând şi dând posibilitatea naţiunilor şi popoarelor de a-şi îmbunătăţi calitatea vieţii fără a o compromite pe cea a generaţiilor viitoare.

În fiecare an, la 5 iunie, în peste 100 de ţări sunt organizate manifestări pentru conştientizarea populaţiei privind problemele de mediu. Începând din 1987, Ziua Mondială a Mediului Înconjurător a fost găzduită de câte o ţară, unde au avut loc festivităţile oficiale la nivel mondial. Cele mai recente astfel de festivităţi au avut loc în Angola, Italia, Brazilia, Norvegia şi SUA, iar în 2017 – în Canada. În 2018 aceste manifestări sunt găzduite de India.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*