100.000 de pasageri înregistrați pe ruta Cluj-Napoca – București Otopeni

Wizz Air, cea mai mare companie low-cost din Europa Centrală şi de Est şi cel mai mare transportator aerian din România, a sărbătorit la doar şase luni de la lansare 100.000 de pasageri pe ruta sa internă Cluj-Napoca – București Otopeni.

Primul zbor dintre cele mai importante oraşe din ţară, Cluj – Napoca și București, a fost operat de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj de către compania aeriană Wizz Air, în luna iulie 2016, cu o frecvență de șase zboruri pe săptămână, iar odată cu trecerea la sezonul de iarnă 2016-2017, frecvențele pentru această rută s-au mărit la zece zboruri pe săptămână.

În prezen,t de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, compania aeriană Wizz Air operează cu cinci aeronave și oferă zboruri pe 31 destinații spre 14 țări. Cea de-a şasea aeronavă se va alătura flotei din Cluj-Napoca în martie 2017, împreună cu deschiderea a patru noi rute interesante către patru ţări – Stockholm (Suedia), Bratislava (Slovacia), Larnaca (Cipru) şi Malta (Republica Malta).

Totodată, în anul 2017, de pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj, vor fi operate șapte noi destinaţii regulate, ajungându-se la un total de 47 zboruri regulate spre 21 țări din Europa și Orientul Mijlociu.

One Comment

  1. LiliCatalina says:

    Daca intarzie zborul sau se anuleaza cere compensare cu ajutorul Flight Refund si poti sa primesti o suma pana la 600 de euro!

Dă-i un răspuns lui LiliCatalina Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*