100 de ani de handbal la Sibiul. Jocul oficial cu naționala Suediei va fi pe terenul Sălii Transilvania din Sibiu

În urmă cu 100 de ani s-a desfășurat la Sibiu primul meci de handbal de pe teritoriul României. Cu prilejul serbărilor de sfârşit de an şcolar în ziua de 17 iunie 1921, pe stadionul mare din Sibiu a avut loc un joc demonstrativ de handbal între elevii profesorului Wilhelm Binder, care a oficiat meciul şi în calitate de arbitru.

Atestarea oficială scrisă confirmă şi primul antrenor, dar şi primul arbitru de handbal din România, profesorul Wilhelm Binder, titularul catedrei de educaţie fizică de la Liceul Brukenthal din Sibiu, ai cărui elevi sunt deci şi primii jucători de handbal din România.

 

Pentru a celebra cei 100 de ani de handbal românesc Federația Română de Handbal, la propunerea Asociației Județene de Handbal Sibiu, a răspuns invitației ca naționala de handbal a României să susțină jocul oficial cu naționala Suediei, din data de 28.04.2021 pe terenul Sălii Transilvania din Sibiu.

“Ne bucurăm că la un secol de la primul meci de handbal de pe teritoriul României, Sala Transilvania este gazdă pentru evenimentul aniversar și echipa națională de handbal. Consiliul Județean Sibiu susține sportul de performanță și îi felicită pe toți cei care duc mai departe tradiția acestui sport” declară Daniela Cîmpean președinta Consiliului Județean Sibiu.

„Invităm pe acestă cale publicul să urmărească meciul de calificare a echipei naționale la Euro 2022 la handbal masculin, miercuri, 28.04.2021, de la ora 18.00, pe TVR1. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să ne contactați pe adresa de e-mail evenimente@salatransilvania.ro sau la telefon 0738.791.312”, transmit organizatorii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*