12 milioane de lei pentru reabilitarea Băii Populare Sibiu

Primăria Sibiu a contractat lucrările de reabilitare a Băii Populare.

În data de 28 februarie serviciul public care administrează Baia Populară Sibiu a semnat cu asocierea SC EURAS SRL & SC ARH. SERVICE GUTTMANN & COMP SRL contractul pentru reabilitarea clădirii Băii Populare. Finanțarea pentru acest contract de lucrări în valoare de 12,1 milioane lei este asigurată din bugetul local al Sibiului.

După semnarea contractului, reprezentanții asocierii au fost primiți de primarul Astrid Fodor. “Clădirea Băii Populare este unică în România și o piesă importantă a patrimoniului orașului. Am ținut să discut direct cu proiectantul și constructorul pentru a sublinia responsabilitatea pe care o au de a executa aceste lucrări în cele mai bune condiții, pentru a păstra și a proteja elementele de arhitectură și, în același timp, pentru a face mai funcțională clădirea”, a declarat Fodor.

Prima fază a proiectului constă în alcătuirea documentațiilor tehnice și obținerea tuturor avizelor necesare pentru execuția lucrărilor. După predarea acestor documente, constructorul va primi ordinul de începere a lucrărilor propriu-zise, termenul de execuție fiind de un an de la emiterea acestuia. Prin urmare, Baia Populară nu se va închide deocamdată, ci doar la începerea lucrărilor, la o dată pe care Primăria Sibiu și serviciul care administrează Baia o vor face publică.

Contractul prevede lucrări ample de modernizare, dintre care le amintim pe cele mai importante:

  • rezistență: consolidarea fundațiilor, a zidurilor și stâlpilor, a coșului de fum, a bazinului și a mansardei; reamenajarea mansardei și construcția unei noi scări spre etaj; refacerea tencuielilor interioare și exterioare și înlocuirea tâmplăriei ferestrelor
  • arhitectură: se vor restaura toate elementele istorice (balustradele, ușile, compartimentările din lemn la cabinele de schimb, scara din lemn, coloanele de piatră și cuva din piatră de la fântâna de la bazin) și se vor reface placările ceramice la bazin, vestiare, grupuri sanitare; se vor reface straturile hidroizolante de la bazin.
  • modernizarea prin înlocuire a instalațiilor electrice, termice, de gaz, de apă și canalizare; montarea unui sistem de încălzire prin pardoseală în băi; instalarea unui sistem de supraveghere video echipat cu senzori de mișcare; montarea de detectoare de fum și butoane de alarmare. Se vor înlocui și instalațiile sanitare precum cabinele de baie și duș și grupurile sanitare
  • instalarea unui sistem BMS (Building Management System) care va monitoriza și regla consumul de utilități pentru eficiență.
  • recompartimentări, relocări și extinderi prin: amenajarea integrală a podului existent ce va fi transformat în mansardă cu spații administrative și o sală multifuncțională; înlocuirea acoperișului clădirii; relocarea centralei termice; amenajarea unei săli de fitness; montarea unui ascensor.

 

One Comment

  1. E perfect si necesar dar un aquaparc (cu preturi rezonabile)nu merita Sibiul ?De ce sa ducem banii la Deva,la Caciulata,la Brasov ,Geoagiu,Bazna etc.??

Dă-i un răspuns lui Rokko Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*