2 aprilie, Ziua Instituției Prefectului. Mesajul lui Prefectului Mircea Dorin Crețu cu această ocazie

Ziua Instituției Prefectului reprezintă un moment deosebit de important în care sărbătorim și recunoaștem contribuția acestei instituții în dezvoltarea și promovarea valorilor democratice și respectului pentru lege în societatea noastră.

Foto: Instituția Prefectului Sibiu

Instituția prefectului reprezintă o componentă esențială a administrației publice locale, având responsabilitatea de a coordona activitățile de interes public și de a asigura implementarea deciziilor și politicilor guvernamentale în regiunile respective.

Prin instituirea acestei zile, se subliniază importanța rolului pe care îl joacă prefectul în promovarea unei bune guvernări locale și a valorilor democratice în întreaga țară. De asemenea, se evidențiază importanța cooperării între administrația publică centrală și cea locală în atingerea obiectivelor comune în beneficiul tuturor cetățenilor.

În acest context, doresc să adresez mulțumiri tuturor colegilor pentru efortul depus și contribuția adusă în îndeplinirea cu succes a acestui important rol în societatea noastră. De asemenea, asigur toți cetățenii județului Sibiu de întreaga mea colaborare în ceea ce privește dialogul, crearea de noi oportunități și proiecte în baza atribuțiilor care revin Instituției Prefectului.

Prefect,

Mircea Dorin Crețu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*