Cei care am prins vremurile de dinainte de 1990, ne amintim de ziua de 23 august ca fiind Sărbătoarea Națională a României, ziua în care aniversam întoarcerea armelor în timpul celui de al doilea Război Mondial împotriva Germaniei, alături de forțele aliate.
Se numea pe atunci, „Insurecția antifascistă și antiimperialistă” petrecută evident sub conducerea Partidului Comunist Român. Ceea ce nu se spune din păcate, este faptul că la acea oră PCdR (Partidul Comunist din România), de abia dacă avea câteva sute de membri.
Despre actul de la 23 august 1944 din România s-a scris foarte mult, dar s-au ascuns cu destulă abilitate, poporului român, unele adevăruri ale acestui act și implicațiile lui, în majoritate nefaste pentru România.
Potrivit historia.ro, s-a trecut cu vederea în mod deliberat situația militară a României în primăvara și vara lui 1944, nu s-a spus nimic poporului român despre marea trădare de la Iași din 20 august 1944 a Comandantului Armatei a IV-a, General de Corp de Armată Mihai Racoviță, săvârșită în strânsă legătură cu Casa Regală și cu Partidul Comunist Român.
Au fost prezentate în mod eronat situația militară a României de dinainte de 23 august 1944, precum și tratativele diplomatice ale Guvernului Antonescu de la Cairo și Stockholm, inițiate încă de la sfârșitul anului 1943, ca și despre rezultatele acestora. Deasemenea nu s-a suflat nici măcar o vorbă despre manevrele cercurilor palatului de sabotare a acestor tratative și nu s-a spus nimic despre conspirația Casei Regale și a P.C.R. pentru arestarea lui Ion Antonescu și a guvernului său.
Momentul coalizării opoziției democratice
Conform romania.europalibera.org, momentul determinant când, deschis sau voalat în acțiunile individuale sau de grup, s-a desprins ideea potrivit căreia Germania nu mai era capabilă să desfășoare o victorie rapidă și totală împotriva Uniunii Sovietice și a aliaților occidentali a fost bătălia de la Stalingrad.
Începând cu acest eșec, liderii opoziției, în special Iuliu Maniu – neavând, în urma deciziilor și decretelor lui Antonescu, posibilitatea de a desfășura coerența și amplitudinea unor acțiuni ale opoziției parlamentare sau ale partidelor lor – au angajat contacte cu puterile occidentale, mai ales cu Marea Britanie, în vederea unor negocieri viitoare pentru a scoate România din războiul împotriva Națiunilor Unite.
Liderul Partidului Național Țărănesc – recunoscut ca fiind cea mai importantă voce a opoziției împotriva mareșalului Antonescu și partizan al ideii general îmbrățișate de elita politică de la București, potrivit căreia Uniunea Sovietică reprezenta cea mai mare amenințare pentru independența și suveranitatea României – nu a primit din partea oficialilor occidentali garanții privind integritatea teritorială a României, aceștia condiționând posibile negocieri avansate de poziția și decizia Uniunii Sovietice, ceea ce îngreuna teribil dialogul.
În aceeași direcție, principalul negociator al României cu Germania nazistă în chestiuni economice, Mihai Antonescu, mâna dreaptă a dictatorului român Ion Antonescu, a demarat discuții secrete cu oficiali guvernamentali de rang înalt din arcul de aliați ai Germaniei naziste și cu Uniunea Sovietică pentru a tatona terenul pentru o eventuală părăsire a conflagrației mondiale, pe calea unei păci separate.
Toate aceste evoluții aveau un numitor comun: ieșirea României din alianța cu Hitler reprezenta singura soluție pentru a opri transformarea României într-un vast câmp de război, cu pierderi inimaginabile imediate, precum și cu posibilitatea de a-și pierde teritoriile sau chiar statul.
Din vara lui 1941, când a intrat în război, până în primăvara anului 1944, Armata Română pierduse 400.000 de oameni (morți, răniți și dispăruți). În special după mijlocul anului 1943, armatele germane și aliații acestora au fost în defensivă necontenită către frontierele României, astfel încât, după recucerirea Crimeii de către Uniunea Sovietică, în aprilie 1944, Armata Roșie trece Prutul, devenind iminentă atacarea întregului teritoriu.
Concomitent cu evoluțiile tot mai dezastruoase de pe frontul de Răsărit, negocierile de la Cairo, purtate de însărcinatul Barbu Știrbey, au relevat faptul că prioritățile 0 ale României – recuperarea Transilvaniei de Nord și soluționarea problemei Basarabiei și a Bucovinei de Nord – primeau condiționarea fără echivoc a Națiunilor Unite: capitularea necondiționată imediată, fără garanții, și contribuția, în acest fel, la înfrângerea Germaniei. În cazul discuțiilor despre armistițiu, Iuliu Maniu a primit din partea aliaților sarcina de a răsturna imediat dictatura mareșalului Antonescu, aceștia fiind conștienți că dictatorul român va merge alături de naziști până la capăt și nu va scoate România din război.
Unirea opoziției împotriva lui Antonescu
Crearea Blocului Național Democratic, format din PNȚ, PNL, PSD și PCdR, a fost formula opoziției politice față de dictatura lui Antonescu, ca răspuns la situația în care se găsea România și la condițiile sovieticilor și ale anglo-americanilor.
Inclusiv în documentele programatice ale BND obiectivele sale – cu excepția problemei Basarabiei, a despăgubirilor și a problemei tranzitorii a trupelor sovietice – corespundeau cu condițiile aliaților, adăugându-se obiectivul răsturnării dictaturii antonesciene.
Acest din urmă punct reprezenta de fapt cheia întregii arhitecturi politice, externe și militare pentru situația în care se găsea România. Astfel că, odată cu crearea acestei structuri a opoziției, înlăturarea mareșalului Antonescu, formarea unui nou guvern care să negocieze termenii unui proxim armistițiu, scoaterea României din Axa nazistă și alăturarea de Națiunile Unite devin obiectivele fundamentale.
Odată cu mijlocul lunii august 1944 a devenit limpede că stăvilirea contraofensivei sovietice era un țel aproape imposibil. Situația de pe front se deteriorase până la dezastru, unitățile românești și germane erau distruse sau împrăștiate de la oră la oră, iar linia frontului din jurul Iașului era deja străpunsă în mai multe puncte. Desfășurarea rapidă a evenimentelor a depășit cadența și ritmul discuțiilor și a strategiei adoptate de opozanții politici ai lui Antonescu din cadrul Blocului Național Democrat.
Pe 22 august, Armata Roșie se afla pe linia strategică Târgu Neamţ-Huşi-Chişinău, făcând o spărtură majoră în frontul germano-român din Moldova. Cad rând pe rând, în mâinile sovieticilor, orașele Iași, Vaslui, Roman, Bacău, Bârlad și Huși. În același timp, distrugeri majore sunt produse pe frontul de sud și astfel sovieticii pătrund adânc până la Dunăre. România se afla la capătul rezistenței fizice şi militare. La solicitarea germanilor, Ion Antonescu și-a dat acceptul pentru a continua rezistența pe linia fortificată Focşani-Nămoloasa-Galaţi, un iminent colaps cu distrugeri imense umane și logistice. Devenise evident că rațiunea nu-și mai avea locul în relația dintre Antonescu, germani și soarta României.
Planificarea și acțiunea zilei de 23 august 1944
Stabilită inițial pe 26 august 1944, demiterea lui Ion Antonescu a fost grăbită de planurile acestuia de a reveni pe front pentru a inspecta liniile fortificate și statele majore.
Regele Mihai în colaborare cu Maniu și Brătianu, Titel Petrescu și Lucrețiu Pătrășcanu au schimbat această dată pentru 23 august. Suveranul l-a convocat pe mareșalul Antonescu la Palatul Regal pentru a discuta situația frontului și strategia de urmat. În urma refuzului categoric al lui Ion Antonescu de a recurge la un armistițiu imediat și a pune capăt ostilităților militare, Regele a ordonat arestarea acestuia și a viceprim-ministrului Mihai Antonescu, concomitent cu convocarea – sub pretextul desfășurării unui Consiliul de Coroană – și reținerea altor colaboratori apropiați din jurul mareșalului.
După înlăturarea guvernului antonescian, Regele avea să-l numească pe militarul de carieră, gen. Constantin Sănătescu, la cârma unui guvern provizoriu, care, la rândul său, a învestit în aceeași zi membrii Cabinetului, în special membri ai armatei și funcționari, incluzându-i și pe liderii Blocului Național Democrat, ca miniștri fără portofoliu, o garanție a angajamentelor acestora și a orientării României de partea Națiunilor.
Participarea efectivă la arestarea lui Antonescu a fost una dintre cheile mistificărilor ulterioare. Singurătatea Regelui poate fi explicată, cum el însuși a exprimat-o în câteva rânduri, (Maniu, Brătianu și Petrescu nu au fost la Palatul Regal în ziua de 23 august 1944, cum inclusiv comuniștii au investigat) prin modul în care principalii lideri politici au anticipat ce avea să se întâmple. Maniu a refuzat categoric să conducă noul consiliu de miniștri pe fondul discuțiilor privind semnarea viitorului armistițiu.
Maniu, asemenea lui Brătianu sau Titel Petrescu, au refuzat portofolii în executiv și, ulterior, participarea în Comisia de Armistițiu. Cum îi declarase anterior Mihalache Regelui, un guvern format din politicieni care să consfințească pierderea Basarabiei și Bucovinei de Nord ar fi un dezastru. Participarea militarilor a fost soluția agreată aproape unanim.
Proclamația Regelui către țară a fost transmisă la radio, în seara de 23 august la ora 22
Proclamația regelui către țară, transmisă de radiodifuziune, în seara zilei de 23 august 1944, a sintetizat condițiile aliaților privind armistițiul, noua orientare a țării, dar a dezvăluit și aspirația Suveranului în privința garanțiilor occidentale față de temerile legate de relația cu URSS, ulterior acestea dovedindu-se speranțe deșarte în fața realităților postbelice:
„România a acceptat armistițiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din acest moment, încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite. Primiți pe soldații acestor armate cu încredere. Națiunile ne-au garantat independența țării şi neamestecul în treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea dictatului de la Viena, prin care Transilvania ne-a fost răpită. (…) Dictatura a luat sfârșit şi cu ea încetează toate asupririle. Noul Guvern înseamnă începutul unei ere noi, în care drepturile şi libertățile tuturor cetățenilor Ţării sunt garantate şi vor fi respectate. Alături de armatele Aliate şi cu ajutorul lor, mobilizând toate forțele națiunii, vom trece hotarele impuse prin dictatul nedrept de la Viena, pentru a elibera pământul Transilvaniei noastre de sub ocupația străină”.
Ce au făcut comuniștii din ziua de 23 august
După instaurarea comunismului în România, ziua de 23 august a devenit Sărbătoare Națională. Manifestații, defilări și ode aduse conducătorului iubit. Mai puține cuvinte însă despre ce a însemnat cu adevărat ziua de 23 august în istoria României. Din păcate mulți își amintesc de 23 august doar ca de o zi de sărbătoare, cu multe petreceri câmpenești, mici și bere. Nu știu nimic depre semnificația majoră a acestei zile, care a scurtat cel de al doilea Război Mondial cu cel puțin câteva luni, nici despre jertfele înaintașilor noștri care au trăit activ acele zile de foc.
Surse: historia.ro
romania.europalibera.org
