3 aprilie, Ziua Jandarmeriei Române

În fiecare an, în data de 3 aprilie se sărbătorește Ziua Jandarmeriei Române.

Foto: IJJ Sibiu

În acest an se împlinesc 173 de ani de când a fost semnată ,,Legiuirea pentru reforma corpului Slujitorilor în Jandarmi”, de către domnitorul Grigore Alexandru Ghica, act care a pus bazele Jandarmeriei Române şi care a rămas documentul de referinţă pentru evoluţia ulterioară a instituţiei.

La sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu a avut loc cu ocazia Zilei Jandarmeriei o fgestivitate de avansare în grad.

Foto: IJJ Sibiu

„În contextul sărbătoririi Zilei Armei, la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu a fost desfășurată o activitate festivă la sediul instituției, prezidată de domnul colonel Dan Ion, șeful Serviciului Ordine și Siguranță Publică, cu prilejul căreia 11 cadre militare au fost avansate în gradul următor înaintea expirării stagiului minim, iar 66 de cadre militare au fost recompensate cu citare prin ordin de zi, diplome de merit, felicitări și mulțumiri pentru profesionalismul și responsabilitatea cu care și-au îndeplinit atribuțiile de serviciu.

După acordarea acestora, domnul colonel Dan Ion a transmis mulțumiri și felicitări cadrelor militare, pentru activitatea desfășurată în beneficiul comunității și pentru responsabilitatea cu care au îndeplinit misiunile încredințate.

Foto: IJJ Sibiu

Totodată, la această activitate ne-am bucurat de prezența cadrelor militare în rezervă, ocazie cu care au fost acordate două diplome aniversare foștilor comandanți ai unității.

A fost un moment emoționant la care ne-au fost alături, iar pentru asta le mulțumim!

La mulți ani jandarmilor sibieni!

La mulți ani tuturor colegilor noștri!” au transmis reprezentanții I.J.J. Sibiu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*