30 de fotografii cât un sezon întreg! Expoziția pe care suporterii baschetului sibian nu trebuie să o rateze

O poveste despre „emoții galben albastre”, ce cuprinde esența unui întreg sezon, va fi expusă, miercuri, 13 septembrie, în Sala Transilvania.

Ana-Maria Mătușoiu, Cristian Cojocariu și Adrian Bugariu aduc în fața iubitorilor de baschet 30 dintre cele mai bune fotografii realizate pe parcursul sezonului competițional 2016-2017. Au strâns mii de fotografii de la partidele disputate de CSU Sibiu în campionat și în restul competițiilor la care a luat parte echipa sibiană, iar la finalul sezonului s-au întrebat ce vor face cu ele. Așa a pornit ideea unei expoziții inedite.

Expoziția va fi vernisată în cadrul primului eveniment baschetbalistic al noului sezon, Memorialul „Elemer Tordai”, și va cuprinde fotografii care au surprins întreaga familie galben-albastră – jucători, suporteri, antrenor.

Pentru că se simt parte din această familie, Ana-Maria, Cristian și Adrian vor prezenta publicului sibian câte 10 imagini, în cadrul unei expoziții de suflet, plină de emoții și frumoase aduceri aminte, compusă din cele mai bune lucrări ale lor. Expoziția va fi vernisată la ora 18.30, în holul intrării principale în Sala Transilvania.

Cristian Cojocariu studiază fotografia în Londra și, la numai 20 de ani, este un nume cunoscut în Sibiu și nu numai în domeniul fotografiei. A lucrat pentru Tribuna și pentru Focus Sibiu, iar fotografia pe terenul Sălii Transilvania este un hobby de care profită cu orice ocazie. „Fiecare dintre noi și-a dat tot interesul pentru ca acest eveniment să fie unul memorabil și longeviv, pentru că planul este de a începe fiecare nou sezon cu o astfel de expoziție, o retrospectivă a precedentului sezon”, a dezvăluit Cristian Cojocariu.

La 24 de ani, Ana-Maria Mătușoiu este o împătimită a baschetului, pe care o vedem de câțiva ani pe parchetul Sălii Transilvania, captând fiecare meci. Imaginile și textele sale despre partidele disputate de CSU Sibiu sunt publicate în Total Baschet, site alături de care se află de doi ani. „Nu a fost meci în Sala Transilvania la care să lipsesc în sezonul trecut și de fiecare dată aparatul de fotografiat mi-a fost alături. Am strâns sute, chiar mii de fotografii de la meciurile de baschet și am considerat că ar fi păcat să rămână uitate pe undeva. Așa că m-am gândit să fac o expoziție împreună cu cei doi colegi și prieteni ai mei, Adi și Cristi, care au răspuns pozitiv ideii mele”, mărturisește Ana-Maria Mătușoiu.

Adrian Bugariu – are 36 ani și în ultimii 10 a fost neîncetat alături de CSU Sibiu. Este cel mai „longeviv” fotograf de pe parchetul Sălii Transilvania, iar imaginile sale merg către CSU Fans. „Credem că va fi un moment emoționant atât pentru noi, cât și pentru fanii sibieni, dar și pentru personajele principale ale acestei expoziții: jucători, antrenor, întreaga echipă sibiană ”, conchide Adrian Bugariu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*