35 de permise de conducere reținute și amenzi de 111 000 de lei, este bilanțul de week-end al polițiștilor rutieri sibieni

În perioada 08 – 10 aprilie a.c., polițiștii sibieni au constatat 14 infracțiuni la regimul rutier, au reținut 35 de permise de conducere, au retras 31 de certificate de înmatriculare și au aplicat 470 de sancțiuni contravenționale în valoare de 111.000 de lei.

La data de 8 aprilie a.c., în jurul orei 18,00, în orașul Cisnădie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cisnădie au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Târgului.

La volan a fost identificat un localnic în vârstă de 30 de ani, despre care polițiștii au constatat că nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Bărbatul era însoțit de către proprietara autoturismului, o localnică în vârstă de 24 de ani, aceasta cunoscând faptul că cel aflat la volan nu deține permis de conducere.

Având în vedere constatările efectuate, pe numele șoferului polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, iar pe numele tinerei s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de încredințare.

La data de 8 aprilie a.c., în jurul orei 19,00, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe Șoseaua Sibiului de către un localnic în vârstă de 29 de ani.

Întrucât testarea conducătorului auto cu aparatul Drugtest a indicat valoare pozitivă la o substanță psihoactivă, medieșeanul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice, iar polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

La data de 9 aprilie a.c., în jurul orei 03,00, în municipiul Sibiu, pe strada Dealului, polițiștii sibieni au testat alcoolscopic un localnic în vârstă de 51 de ani, aflat la volanul unui autoturism.

Rezultatul afișat de aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat însă bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile articolului 337 din Codul Penal.

La data de 9 aprilie a.c., în jurul orei 14,30, pe strada 1 Decembrie din orașul Agnita, polițiștii au oprit pentru control un autoturism la volanul căruia se afla un localnic în vârstă de 48 de ani.

În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că autoturismul este neînmatriculat, pe numele șoferului fiind deschisă o anchetă penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

La data de 10 aprilie a.c., în jurul orei 17,00, pe DN 14, în timp ce conducea un autoturism dinspre Șura Mare spre municipiul Sibiu, un bărbat în vârstă de 59 de ani, cetățean străin, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în șanț.

Din fericire, evenimentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Testarea alcoolscopică a șoferului a rezultat într-o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, au fost întocmite actele de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*