Sibiul și Catalonia, legate printr-un proiect cu finanțare europeană

În perioada 2017-2019, Inspectoratul Școlar din Catalonia, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu și alte instituții de educație similare din Italia, Anglia, Belgia și Spania, implementează un proiect cu titlul „Supporting Opportunity in Schools: Promoting Educational Equity (Sprijinirea oportunităților în școli: Promovarea echității în educație)” în cadrul programului european Erasmus+.

„Acest proiect vizează împuternicirea școlilor să consolideze și să evalueze echitatea, prin dezvoltarea unor instrumente cu ajutorul cărora să poată fi măsurată echitatea în școli și conștientizarea în rândul părților interesate din domeniul educației cu privire la importanța evaluării echității în școli

În perioada 5-9 martie, s-a desfășurat o activitate de formare în Barcelona, unde s-a convenit asupra unei noi definiții a echității în educație, care să se potrivească diferitelor sisteme educaționale. S-au identificat șase dimensiuni. Acestea sunt: oportunitatea în educație, dezvoltare personală și socială, învățare personalizată, acces, incluziune și dreptul la un sistem educațional. Pentru fiecare dimensiune este necesar să se delimiteze conținutul acesteia, să se stabilească nivelul de realizare.

Unul dintre produsele intelectuale ale proiectului este cadrul conceptual și ghidul metodologic în care se vor defini dimensiunile echității în educație și modalitatea de evaluare a acesteia în unitățile de învățământ”, transmite Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al IȘJ Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*