5.000 de spectatori şi 15 ore de spectacol la Festivalul Naţional de Folclor „Ioan Macrea“

Timp de patru zile, Sibiul a răsunat în acordurile muzicii populare şi în ritmurile jocurilor tradiţionale la cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Folclor „Ioan Macrea”.  Peste 60 de interpreţi de muzică populară şi 13 ansambluri folclorice, orchestre şi coruri au făcut spectacol pentru cei 5.000 de spectatori prezenţi la Sala Transilvania şi pentru milioanele de telespectori din faţa micilor ecrane.

junii

Festivalul Naţional de Folclor „Ioan Macrea” a sărbătorit cultura tradiţională prin patru mega-spectacole, desfăşurate la Sibiu, în perioada 28 noiembrie – 1 decembrie. Aproximativ 5.000 de spectatori au urmărit live festivalul în Sala Sporturilor Transilvania, iar milioane de spectatori ne-au fost alături prin transmisiunile în direct şi înregistrările postului TVR. „Ediţia din acest an a fost una specială prin aniversarea majoratului festivalului, a sărbătoririi a 25 de ani de activitate a Ansambului Folcloric „Ceata Junilor şi a spectacolului extraordinar dedicat Zilei Naţionale a României. Mă bucur că am reuşit să marcăm cele trei evenimente prin spectacole de calitate, cu evoluţii excepţionale din punct de vedere tehnic şi artistic ale ansamblurilor şi soliştilor invitaţi. Mulţumim din suflet publicului nostru drag, sibienilor, iubitorilor de folclor care ne sunt alături de fiecare dată şi care ne susţin cu atâta căldură. Mulţumim Consiliului Judeţean Sibiu, Primăriei şi Consiliului Local Sibiu, Administraţiei Fondului Cultural Naţional şi Televiziunii Române pentru sprijinul acordat în realizarea acestei ediţii a festivalului”, declară Silvia Macrea, director festival şi manager CJCPCT „Cindrelul – Junii” Sibiu.

Obiceiuri de nuntă

Festivalul Naţional de Folclor „Ioan Macrea” este recunoscut în peisajul cultural românesc ca fiind manifestarea ce reuneşte ansambluri folclorice de prestigiu într-o întrecere a cântecului şi dansurilor tradiţionale.

Ediţia din acest an a avut ca tematică obiceiurile de nuntă de pe întreg cuprinsul României şi astfel am cunoscut cântece de dragoste, ghicirea ursitului în noaptea de Sfântul Andrei, împodobirea bradului de nuntă în Moldova şi în Bihor, nunta specifică pescarilor din Dobrogea, împodobirea miresei în Banat, petrecerea de după cununie din Sălaj.

Special de Ziua Naţională a României

În ultima zi de festival, Sibiul a dat tonul cântecelor patriotice şi dansurilor tradiţionale, în cadrul unui mega-spectacol ce a reunit interpreţi de valoare ai scenei muzicii populare româneşti. Mii de steaguri cu tricolorul ţării au fost fluturate pe tot parcursul spectacolului şi peste 1.200 de persoane au cântat într-un glas „Deşteaptă-te, române!”, „Noi suntem români”, „Treceţi batalioane române Carpaţii”.

Gazda spectacolului şi a întregului festival a fost îndrăgita vedetă TVR Iuliana Tudor, care ne-a reamintit „că ne-am născut pe un pământ binecuvântat”, că „România suntem noi”.

„Ceva mai frumos nu există”

Ca de fiecare dată, publicul prezent la spectacolele din cadrul festivalului a aplaudat minute în şir evoluţiile artiştilor invitaţi, a cerut bisuri şi s-a ridicat în picioare pentru dansurile pline de pasiune ale „Junilor Sibiului” şi „Veteranilor-Junii Sibiului”. Zeci de mesaje de felicitări au fost transmise pe conturile de facebook ale instituţiei:  „Superb!”, „Ceva mai frumos nu există, felicitări tuturor celor implicaţi în acest minunat spectacol”, „Mi-a plăcut… un festival de excepţie, care numai la Sibiu poate fi… Felicitări Silvia Macrea… Mulţumim TVR!!!”, Un spectacol de vis! Felicitări!”, „Vă privim cu mândrie şi o lacrimă în ochii. Felicitări pentru emisiune şi pentru că vă putem urmări şi noi din afara ţării. La mulţi ani, România!!!”, „Jos pălăria!”, „Felicitări!!! La mulţi ani! Viaţă lungă Silvia Macrea, alături de cei dragi! Bunul Dumnezeu să îţi dea sănătate multă, să duci acest festival mulţi, mulţi ani!!!”.

Cea de-a XVIII-a ediţie a Festivalului Naţional de Folclor „Ioan Macrea” a fost organizată de de Consiliul Judeţean Sibiu şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul – Junii” Sibiu.  Acţiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu şi Primăria municipiului Sibiu. Proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Național.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*