50.000 de măşti care urmau să ajungă în Germania, confiscate la Sibiu

Vameşii sibieni au confiscat 50.000 de măşti care trebuiau să ajungă în Germania, cu un avion care urma să decoleze de pe Aeroportul Internaţional din Sibiu, toate aceste materiale de protecţie urmând să ajungă acum la cadrele Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a precizat purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Andreea Ştefan.

Firma din Piteşti care dorea să exporte măştile în Germania, cu avionul, de la Sibiu, a fost amendată cu 20.000 de lei.

„O societate din Piteşti, voia să exporte spre Germania, ieri, 23.04.2020, un număr de 50.000 de măşti. Conform legislaţiei în vigoare, nu se exportă materiale şi echipamente de protecţie COVID-19. Drept urmare, Biroul Vamal din cadrul Aeroportului Internaţional Sibiu a confiscat toată cantitatea de măşti şi au sancţionat societatea contravenţional cu 20.000 de lei. Toată cantitatea de măşti confiscate urmează să fie repartizată de către MAI. Instituţia Prefectului Judeţul Sibiu a solicitat ca toată cantitatea de măşti confiscate să fie repartizată judeţului Sibiu”, a declarat ieri Andreea Ştefan.

2 Comments

  1. Ne cam suparam stapanii.. Nu stiu daca e ok… Plecau totusi in germania, dava erau pentru parintii sefului statului dl prof werner?????

  2. Pingback: 50.000 de măşti care urmau să ajungă în Germania, confiscate la Sibiu – Made in Transilvania

Dă-i un răspuns lui Gogu Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*