50 de vinuri româneşti întâlnesc 50 de preparate culinare italiene

Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu a găzduit joi, 19 februarie 2015, lansarea cărții ”50 de vinuri româneşti întâlnesc 50 de preparate culinare italiene”, de Marinela Vasilica Ardelean.
Realizarea cărţii a fost susţinută de ambasadorii ambelor ţări, dar şi de specialişti din domeniul enogastronomiei.
Marinela Vasilica Ardelean a asociat 50 dintre cele mai reprezentative vinuri româneşti cu 50 de preparate culinare italiene. În acest demers au fost implicați 18 producători români de vinuri şi 18 restaurante din Italia, din care peste 11 au stele Michelin.
OLYMPUS DIGITAL CAMERAAutoarea cărții a fost desemnată în 2014 cel mai bun somelier al României, este semifinalistă la concursul mondial al somelierilor de la Londra din anul 2013 și finalistă a concursului Ambassadeurs du Champagne 2013. Ea a obținut recent titlul de Dame Chevalier des Coteaux de Champagne.
”Această carte a fost un vis care prin determinare și curaj a devenit realitate. Am vrut să impărtășesc oamenilor bucuria descoperirii vinurilor românești. Este o selecție nu neapărat a celor mai bune vinuri, ci a vinurilor cele mai reprezentative pentru România.”, a spus Marinela Vasilica Ardelean.
Cartea ”50 de vinuri româneşti întâlnesc 50 de preparate culinare italiene” este laureată a premiului la nivel naţional pentru România în anul 2014 la categoria Best Wine Book Translation, acordat de Gourmand Drinks Awards şi va reprezenta România la finala mondială a concursului care va avea loc în Yantai, Capitala Vinului din China, în timpul Festivalului Grapes by the Sea din iunie 2015.

Daliana Drăguțescu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*