72 de studenţi din Sibiu şi Bucureşti au participat la concursul internaţional ”Datathon Women in Data Science”

România a devenit, după Olanda, cea de-a doua ţară din Europa care a găzduit concursul internaţional Datathon Women in Data Science (WiDS), organizat de Think Thank 360, sub egida Stanford University, potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES.

Echipele româneşti înscrise, constituite cu implicarea substanţială a femeilor, au concurat cu echipe de tradiţie în „data science” din 85 de state, răspunzând provocărilor generate de schimbările climatice şi de nevoia de a gestiona corect energia.

Un număr de 72 de studenţi de la ASE Bucureşti şi de la AFT Sibiu, alături de echipe de tineri din mediul privat, s-au înscris la concurs, conştientizând importanţa dobândirii competenţelor de transformare şi de prelucrare a datelor în informaţii şi nevoia de a se pregăti pentru provocările tehnologice ale viitorului.

Datathon WiDS Romania s-a desfăşurat cu susţinerea Ambasadei SUA la Bucureşti.

Consilierul Comercial al Ambasadei SUA, Pamela Ward, a subliniat că Administraţia de la Washington sprijină în mod special femeile în dezvoltarea tehnologiei.

„Datathon nu doar creează interes şi îmbunătăţeşte abilităţile în abordarea marilor probleme ale lumii, ci evidenţiază diversitatea şi incluziunea, elemente definitorii pentru succes. Guvernul Biden subliniază că egalitatea de gen este esenţială pentru creşterea şi dezvoltarea economică, democraţia şi securitatea în întreaga lume. Ambasada SUA sprijină în mod special femeile în dezvoltarea tehnologiei din România”, a menţionat Pamela Ward, citată în comunicat.

ASE Bucureşti a fost principalul partener academic al Datathon WiDS, iar prorectorul Dorel M. Paraschiv a evidenţiat anvergura internaţională a concursului.

„Prin acest proiect de anvergură internaţională, axat pe conştientizarea importanţei înţelegerii datelor şi dezvoltarea studiului data science în rândul studenţilor, se pot identifica soluţii inovatoare la problemele actuale. Încurajăm implementarea unor soluţii dinamice de dezvoltare ale parteneriatului universitate – mediul de business”, a afirmat reprezentantul ASE.

Discuţiile din cadrul deschiderii competiţiei WiDS Datathon Romania au abordat nevoia de aplicare a ştiinţei datelor în domenii conexe precum agricultură, mediu, educaţie, energie, antreprenoriat.

Nevoia implementării data science în sectorul guvernamental a fost susţinută de ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, secretarul de stat din Ministerul Mediului, Robert Szep, consilierul de ministru din cadrul Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului, Liviu Rogojinaru, şi de Răzvan Nicolaescu, membru în consiliul de conducere al Institutului European de Inovare şi Tehnologie.

Aceştia au subliniat nevoia de digitalizare a aparatului administrativ, importanţa fundamentării ştiintifice a deciziilor guvernamentale şi, nu în ultimul rând, transformarea provocărilor viitorului în oportunităţi pentru România.

Mediul privat a făcut paşi concreţi în domeniul ştiinţei datelor, mizând pe investiţii importante care reduc impactul operaţiunilor lor asupra mediului şi cresc gradul de digitalizare şi operativitate al proceselor.

Concursul Datathon WiDS a precedat Conferinţa mondială „Women in Data Science” (WiDS), care va avea loc pe 7 martie şi unde vor fi prezentaţi câştigătorii competiţiei la nivel naţional şi mondial. AGERPRES

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*