„Călăreții roșii“ încheie anul excelent cu o remiză albă

Scor alb pe „Centralul“ din Avrig, astăzi, între CSC Șelimbăr și Poli Iași, în cadrul etapei a 16-a a Ligii a 2-a. A fost ultimul joc oficial al șelimbărenilor din acest an. Un an 2021 excelent, cu o promovare în Liga 2 , urmată de un sezon în care și-a câștigat respectul prin câteva rezultate importante – victorii cu echipe de play-off și egal în Ghencea, cu Steaua.

foto: captură video/faceebok

După trei victorii consecutive pe teren propriu, cu adversari de calibru, CSC 1599 Șelimbăr a încheiat doar la egalitate, 0-0, cu Poli Iași, echipă condusă de Costel Enache, fost coleg cu Eugen Beza, la un moment dat, pe banca FC Hermannstadt. În aceste condiții, „călăreții roșii“ încheie anul cu o linie de clasament „pe plus“, cu 6 victorii, 5 rezultate de egalitate și 5 înfrângeri

Start prudent

Elevii lui Beza au respectat „tradiția“ de a ierta adversarul până la pauză. Cu doar 2 goluri marcate în prima repriză, din cele 18 reușite până la meciul de azi, „călăreții roșii“  au început cam în aceeași notă cu ceea ce au jucat în ultima lună. Posesie prelungită, atacuri laborioase, minge plimbată prin toate zonele terenului, însă prea cu teama de a nu greși și a fi surprinși pe contraatac.

Timp de 45 de minute au fost foarte puține faze de poartă, chiar dacă șelimbărenii au controlat jocul. Ciocâlteu șut peste, după un cap inspirat al tânărului Ruben Vecerdea și Cârstean (‘40) reluare peste transversală, după o centrare covrig dintr-o lovitură liberă de pe partea stângă, au fost singurele ocazii ale reprizei. Aproape de pauză, gazdele au crescut presiunea, ieșenii au făcut față tot mai greu și au făcut o sumedenie de faulturi în zona de 30 de metri. Au fost pedepsiți cu trei galbene, însă poarta lui Brînză a rămas ferecată.

Atacuri fără efect pe tabelă

La reluare, Yameogo centrează perfect pentru Vecerdea, cap al acestuia din 8 metri, pe lângă (‘48). CSC 1599 Șelimbăr continuă să preseze, însă steril, iar Costel Enache, antrenorul oaspeților, schimbă după o oră de joc nu mai puțin de trei jucători. Un minut mai târziu, Camara a reluat cu capul periculos, din fericire peste poartă.

Beza reacționează, îl schimbă pe Vecerdea cu Alex Luca, modifică sistemul de joc, în încercarea de produce destabilizarea echipei ieșene. Au fost 2 cornere consecutive, rămase fără rezultat.

În minutul 72, Yameogo îl găsește liber în careu pe Tătar, după un corner, acesta preia în 10 metri și trage mult peste poartă, irosind cea mai mare ocazie a meciului. Intră și Toni Suciu, în locul lui Cîrstean, apoi Luca îl găsește perfect în 6 metri pe Natea (‘78), după un nou corner, însă acesta reia peste, din cădere.

A fost aruncat în luptă, pe final, și experimentatul Alexandru Curtean, însă cu toate eforturile elevilor lui Beza, tabela a rămas intactă până la final, iar CSC Șelimbăr încheie acest an cu o remiză pe teren propriu.

CS Comunal Șelimbăr: R. Gal – Monea, Natea, Vișa, D. Tătar (cpt.) – Cărăruș – Boboc, Yameogo (Al. Curtean ‘84), Vecerdea (Al. Luca ‘61) – Ciocâlteu, Ad. Cîrstean (T. Suciu 76′). Antrenor: Eugen Beza

Ce a declarat după meci Eugen Beza, antrenorul CSC 1599 Șelimbăr:

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*