A bătut un pieton în trafic, iar acum este arestat

La data de 22 decembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Sibiu au reținut un sibian în vârstă de 34 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală, respectiv tulburarea ordinii și liniștii publice.

În fapt, bărbatul este bănuit că, la data de 15 octombrie a.c., în timp ce conducea un autoturism pe strada Lungă din municipiul Sibiu, pe fondul unui conflict în trafic cu un sibian în vârstă de 33 de ani, care circula în calitate de pieton, l-ar fi agresat fizic pe acesta din urmă, provocându-i leziuni ce au necesitat peste 40 de zile de îngrijiri medicale.

La data de 22 decembrie a.c., presupusul agresor a fost identificat la intrarea în țară prin Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu și a fost condus la sediul I.P.J. Sibiu, unde, în baza probatoriului administrat, polițiștii sibieni au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. La aceeași dată, sibianul a fost prezentat instanței, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu dispunând arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile.

Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*