A bubuit etilotestul! Cât de beat s-a urcat la volan un bărbat de 54 de ani din Șelimbăr

Polițiștii Serviciului Rutier au oprit aseară, pentru control, pe str. Mihai Viteazu din Șelimbăr, un autoturism condus de către un bărbat de 54 de ani din Șelimbăr. 

Testarea conducătorului auto cu aparatul etilometru a avut drept rezultat o valoare de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Tot ieri, în jurul orei 12:40, pe Șoseaua Sibiului din municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit în trafic un moped de un bărbat în vârstă de 34 de ani, domiciliat în Mediaș.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul nu deținea permis de conducere, iar moped este neînmatriculat/neînregistrat.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a deține  permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat/neînregistrat.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*