A început cea de-a 12-a ediție a TIFF Sibiu

Festivalul Internațional de Film Transilvania își deschide porțile astăzi, pentru cel de-al 12-lea an consecutiv, la Sibiu.

Maria by Callas (r. Tom Volf)

Insula câinilor/ Isle of Dogs, animația regizată de Wes Anderson, va da startul evenimentului, de la ora 22:00, în Piața Mare. Peste 40 de proiecții sunt programate până duminică, 24 iunie, și zeci de invitați vor fi prezenți la întâlnirile cu publicul găzduite în 5 din cele 7 spații partenere.

Prima zi de TIFF Sibiu aduce în premieră în România MATANGI/MAYA/M.I.A., un documentar inedit despre cântăreața nonconformistă din Sri Lanka. Iubitorii de muzică sunt invitați să-l urmăreasă la Sala Astra începând cu ora 17:30. Controversatul Foxtrot, un ,,studiu temerar despre durere și ce-nseamnă să pierzi pe cineva apropiat’’ (Los Angeles Times), invită la introspecție și transformă un subiect foarte sensibil pe plan local într-o puternică metaforă universală despre război. Povestea multi-premiată inspirată de conflictul israeliano-palestinian va fi proiectată în Parcul Cetății, de la ora 22:00. Tot miercuri, două dintre cele mai așteptate filme românești ale anului ajung la Teatrul Gong alături de regizorii și protagoniștii lor. Povestea unui pierde-vară (r. Paul Negoescu), o comedie dulce-amară în care Alexandru Papadopol interpretează rolul unui conferenţiar universitar îndrăgostit de matematică şi de studente, a fost filmat pe peliculă pe străzile Bucureștiului și va fi proiectat la ora 18:00. De la ora 20:15 publicul va putea urmări în prezența echipei filmul Secretul fericirii (r. Vlad Zamfirescu), o poveste dinamică despre un triunghi sentimental și adevăruri incomode. Ziua se încheie cu proiecția Măcelarul, curva şi chiorul/ The Butcher, the Whore and the One-eyed Man (r. János Szász), unul dintre cele mai apreciate filme din Ziua Maghiară, programat de la 22:30. Filmul urmărește ancheta unei crime monstruase, care a scandalizat Budapesta.

Filme în aer liber

Și în acest an publicul de toate vârstele este invitat să savureze seară de seară filme proiectate în aer liber.  Titluri noi și producții premiate în festivaluri importante vor face deliciul spectatorilor care se vor bucura de acces gratuit la toate evenimentele programate în Piața Mare și în Parcul Cetății.

Documentarul România neîmblânzită (r. Tom Barton-Humphreys), producția fabuloasă care dezvăluie frumusețea sălbatică a României, va fi proiectat pe ecranul imens din Piața Mare joi seară, de la ora 22:00. Tot aici va rula vineri, de la aceeași oră, în prezența echipei, Un pas în urma serafimilor (r. Daniel Sandu), marele câștigător al Galei Premiilor Gopo din acest an și filmul distins cu Premiul Publicului la TIFF.17. Proaspăt lansatul Loving Pablo (r. Fernando Leon de Arranoa) se vede la Sibiu sâmbătă, pe 23 iunie și aduce pe marele ecran povestea de dragoste dintre Pablo Escobar, cel mai faimos traficant de droguri din istorie și jurnalista Virginia Vallejo, autoarea cărții omonime ce stă la baza scenariului. Finalul ediției va fi marcat de o seară de gală, unde invitat special este actorul Florin Piersic, una dintre cele mai îndrăgite figuri ale cinemaului autohton. Proiecția Parașutiștii (1974, r. Dinu Colcea) va încheia TIFF Sibiu cu o poveste dinamică de dragoste care-i va impresiona pe nostalgici.

Proiecții în aer liber sunt programate după lăsarea serii și în Parcul Cetății. Atmosfera de festival va pune stăpânire pe spațiul special amenajat, unde cinefilii sunt invitați zilnic să-și petreacă după-amiezile în zona de lounge. Pe ecranul de proiecție din parc, iubitorii de film vor vedea joi seară, de la ora 22:00, Copacul vrajbei noastre / Under the Tree (r. Hafsteinn Gunnar Sigurðsson) o tragicomedie construită în jurul unui copac mare și frumos care devine subiectul conflictului dintre două familii vecine. Vineri, de la ora 22:00, ajunge la Sibiu Carl Christian Lein Størmer, regizorul There’s Always Next Season, alături de doi dintre protagoniștii filmului, Stian Skjærvik și Roy Olsen. Sosiți de la Cercul Polar pentru a împărtași în premieră povestea începuturilor snowboardingului în Tromso, aceștia îl vor întâlni pe sibianul Andi Fazekas, „părintele snowboardingului în România”. Tot în prezența echipei va fi proiectat sâmbătă, de la ora 22:00, Charleston (r. Andrei Crețulescu) filmul cu Șerbal Pavlu, Radu Iacoban și Ana Ularu, care s-a bucurat de o premieră mondială în competiția oficială de la Locarno. În ultima zi de Festival, de la ora 22:00, aflăm că Banii sunt bani/ Mone’s Money. Thriller-ul regizat de Géla Babluani urmărește aventura care schimbă viețile a trei infranctori.

În caz de vreme nefavorabilă, programul proiecțiilor în aer liber poate suferi modificări, care vor fi anunțate pe pagina de facebook a festivalului.

Proiecții speciale la TIFF Sibiu 2018

Proiectat pentru prima oară la Sibiu, documentarul Dacii Liberi (r. Andrei Gorgan, Monica Lazurean Gorgan) dezbate cele mai controversate subiecte ale momentului legate de naționalism. Filmul se va bucura de o proiecție specială în prezența echipei, pe 22 iunie, de 21:45, în decorul fantastic de la Gura Râului. Vizita neanunțată a rudelor agită spiritele, provoacă accidente și declanșează episoade de amnezie în Familia mea nebună/ La ch’tite famille. Comedia franțuzească regizată chiar de protagonistul Dany Boon ajunge sâmbătă, de la ora 22:00, la Palatul de Vară Brukenthal din Avrig.

La Muzeul Național în aer liber Asta se vede duminică, de la ora 22:00, comedia Gol-pușcă pe gazon/ Strealer, în care un profesor reușește să aducă faima echipei sale, antrenând persoane care să intre în pielea goală pe gazon în timpul competiţiilor sportive. Un documentar fabulos despre cea mai faimoasă cântăreață de operă din istorie, Maria by Callas (r. Tom Volf) se va bucura de două proiecții speciale la TIFF Sibiu. Suita de filmări şi fotografii inedite, înregistrări live private şi scrisori intime care ne-o înfăţişează pe Callas aşa cum nu am mai văzut-o până acum, va putea fi urmărită la Sala Astra joi, de la 21:30, și în ultima zi de festival, de la 17:30.

Biletele pentru TIFF Sibiu 2018 sunt disponibile pe https://tiff.eventbook.ro și pot fi achiziționate și de la info-point-ul din Piața Mare sau la locații, înaintea proiecțiilor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*