A intrat în casă peste iubită și a snopit-o în bătaie. Medieșean reținut

Polițiștii din Mediaș au reținut ieri un localnic în vârstă de 42 de ani, cercetat penal pentru încălcarea măsurilor dispuse în ordinul de protecție provizoriu.

Deși la data de 19 august a.c., pentru protejarea iubitei bărbatului, polițiștii medieșeni au emis un ordin de protecție provizoriu, la data de 22 august a.c., în jurul orei 20,00, bărbatul a revenit în locuința femeii, unde ar fi amenințat-o și ar fi agresat-o fizic, informează IPJ.

Față de persoana în cauză s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată unității de parchet competente în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*