A murit Mircea Tomuș, primul lider post revoluționar al Sibiului

Scriitorul, criticul și istoricul literar Mircea Tomuș s-a stins din viață în dimineața zilei de 28 martie. Mircea Tomuș a fost implicat și în activitatea politică a județului imediat după 1989, după care s-a dedicat vieții academice.


Mircea Tomuș era născut pe data de 9 ianuarie 1934, la Moeciu, în județul Cluj.

A absolvit Facultatea de Filologie din Cluj, și a debutat în 1955 în Revista Steaua, fiind distins mai apoi cu numeroase premii, de la instituții precum Academia Română și până la Uniunea Scriitorilor.

De la Avrig, unde era stabilit, Mircea Tomuș înființează Revista Transilvania, al cărei redactor șef a fost încă din 1972.

În zilele fierbinți ale Revoluției din decembrie 1989, Mircea Tomuș este ales Președintele Consiliului Județean al Frontului Salvării Naționale (ulterior Consiliul Provizoriu de Uniune Națională). A condus județul până la primele alegeri, cele din 20 mai 1990, după care s-a dedicat vieții universitare.

A militat, alături de studenți, pentru înființarea Universității sibiene, al cărei prim rector a fost.

Între 1993 și 1995, Mircea Tomuș a fost și secretar de stat în Ministerul Culturii.

În anul 2013 a fost declarat cetățean de onoare al orașului Avrig.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*