A treia reprezentaţie, la cererea publicului

concert filarmonicaFilarmonica de Stat Sibiu organizează în 8 şi 9 ianuarie 2016 „Concertul de Anul Nou”. Întrucât, în doar câteva zile de la punerea în vânzare, toate biletele pentru aceste două reprezentații au fost epuizate, instituţia sibiană a decis organizarea unui nou concert, în 10 ianuarie 2016. Evenimentul se va desfăşura la Sala Thalia, cu începere de la ora 19. Alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu, pe scenă se va afla dirijorul Theo Wolters din Olanda şi soprana Silvia Micu. Programul concertului cuprinde lucrări de O. Nicolai, G. Puccini, D. Şostakovici, A. Thomas, E. Kalman, Fr. Lehar, J. Strauss, C.M. von Weber.

Biletele s-au pus în vânzare la casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu şi se vând în perioada 28-30 decembrie 2015 şi 4-7 ianuarie 2016, între orele 12.00-16.00. Preţul unui bilet este de 16, respectiv 20 lei. Elevii, studenţii şi pensionarii beneficiază de o reducere de 50%.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*