Abandon școlar. Ce obiective urmărește programul

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu a încheiat un număr de 40 de Contracte de finanțare cu cele 40 de unități de învățământ beneficiare ale finanţării specifice SG – PNRAS, din cadrul Componentei C15 – Educație a Planului Național de Redresare şi Reziliență, runda 1.

Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) reprezintă o intervenție sistemică, asumată de Ministerul Educației în vederea combaterii PTȘ (părăsire timpurie a școlii).

PNRAS este implementat în cadrul Planului Național pentru Redresare și Reziliență al României (PNRR).

PNRAS urmărește atingerea următoarelor obiective generale:

  1. a) diminuarea riscului de abandon școlar în cel puțin 25% din unitățile de învățământ participante la Program în perioada 2021—2026, cu încadrarea unității de învățământ întro categorie de risc mai mic;
  2. b) îmbunătățirea rezultatelor obținute de elevi în cadrul evaluărilor naționale și creșterea procentului de elevi care finalizează învățământul gimnazial;
  3. c) creșterea participării absolvenților învățământului gimnazial la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a și a ratei de tranziție de la învățământul secundar inferior la învățământul secundar superior.

Rezultatele așteptate la nivelul unităților de învățământ beneficiare de granturi, pe perioada implementării sunt:

1) Creșterea eficienței și eficacității interne ale școlii, reflectate prin:

  1. a) scăderea ratei de abandon școlar;
  2. b) creșterea ratei de finalizare a învățământului gimnazial;
  3. c) creșterea ratei de participare la Evaluarea Națională la clasa a VIII a;
  4. d) reducerea procentului de elevi care iau sub nota șase la Evaluarea Națională;
  5. e) reducerea absenteismului școlar.

2) Îmbunătățirea proceselor de predare – învățare – evaluare;

  1. a) creșterea procentului de cadre didactice din unitatea de învățământ care folosesc mijloace de predare – evaluare digitale;
  2. b) creșterea procentului de cadre didactice care folosesc strategii pedagogice moderne la nivelul clasei (instruire personalizată, abordări pedagogice structurate, centrate pe elev etc.) sau de prioritizare a elevilor (programe remediale în grupe mici, sau învățare autodirijată susținută de tehnologie).

3) Creșterea accesului elevilor aparținând unor categorii vulnerabile la o educație de calitate;

4) Îmbunătățirea interacțiunii între toți actorii cheie ai ecosistemului școlar (elevi, cadre didactice, părinți, directori, inspectori, reprezentanți ai comunității etc.);

5) Îmbunătățirea climatului la nivelul școlii si la nivelul clasei;

6) Creșterea timpului de instruire alocat elevilor în risc de abandon.

Intervențiile SG PNRAS vizează în special elevii de gimnaziu (clasele V-VIII), deoarece riscul de abandon școlar este mai mare în învățământul gimnazial, în special în clasa a V-a, anul de tranziție de la ciclul primar la cel gimnazial.

Grupul țintă principal în cadrul SG PNRAS este alcătuit din elevii din clase de nivel gimnazial în risc de abandon școlar.

Elevii în risc de abandon școlar sunt:

  1. elevii cu prezență scăzută la școală = elevul are peste 20 de absențe nemotivate/lună;
  2. elevii cu rezultate scăzute la învățătură (elevii au medii sub 7 la limba română/matematică sau medii generale mai mici de 6,5 sau elevul a rămas corigent cel puțin la o materie);
  3. elevii care au repetat cel puțin un an școlar;
  4. elevii care au un istoric școlar de sancțiuni (de ex., elevul a fost exmatriculat, transferat din motive disciplinare, are note scăzute la purtare și așa mai departe) sau au fost înregistrate plângeri făcute de alți elevi/profesori.

Durata proiectului pentru cele 40 de școli din runda 1 este de 36 de luni.

Județul Sibiu beneficiază de o finanțare în valoare de 27,172,027.96 lei.

Inspectoratul Școlar Județean Sibiu  este responsabil cu implementarea, monitorizarea și raportarea privind schema de granturi PNRAS.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*