Academica Clinceni – FC Hermannstadt în șaisprezecimile de finală ale Cupei României

Echipa sibiană o va întâlni, în șaisprezecimile de finală ale Cupei României, pe divizionara secundă Academica Clinceni, s-a stabilit astăzi, în urma tragerii la sorți care a avut loc la Casa Fotbalului.

Întâlnirea va avea loc între 24 și 30 septembrie, la o dată care va fi stabilită ulterior.

„Vom întâlni echipa de pe primul loc din Liga 2. Va fi, cu siguranță, un meci dificil. FC Hermannstadt este totuși finalista de anul trecut. Trebuie să ne respectăm cartea de vizită. Ne dorim cel puțin să repetăm parcursul de anul trecut”, a declarat președintele clubului sibian, Teodor Birț.

Conform regulamentului, jocurile din această fază a competiției se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent. Astfel, partida dintre Academica și FC Hermannstadt se va disputa pe terenul echipei ilfovene.

Reamintim că FC Hermannstadt a jucat finala în ediția precedentă a Cupei României. La București, pe Arena Națională, echipa sibiană a fost învinsă în ultimul act cu 2-0 de CSU Craiova.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*