Accident tragic. O tânără de 21 de ani a murit lovită de mașina unui polițist

Accident tragic aseară. O tânără de 21 de ani a murit lovită de mașina unui polițist

Pe strada 1 Decembrie din orașul Agnita s-a produs un accident rutier în care a fost implicat un polițist din cadrul Postului de Poliție Brădeni, aflat la volanul unei autospeciale de poliție.

Din primele cercetări a rezultat că polițistul, aflat în timpul serviciului, în timp ce conducea autospeciala pe direcția Agnita – Sighișoara, ar fi lovit o tânără în vârstă de 21 de ani, localnică, ce traversa partea carosabilă.

Din păcate, rănile suferite în urma impactului au dus la decesul tinerei.

În cauză, se întocmesc actele pentru efectuarea de cercetări penale pentru ucidere din culpă, urmând a fi stabilite toate circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

La finalul cercetărilor va fi propusă soluție legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Agnita.

De asemenea, la nivelul IPJ Sibiu se efectuează verificări interne cu privire la respectarea de către polițist a normelor de conduita profesională, iar în funcție de rezultatul anchetei penale, vor fi luate măsuri legale în consecință.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*