Adrenalină la maxim pe Hula Baznei

Competiție automobilistică de top, la finalul acestei săptămâni, pe Hula Baznei. Primăria Municipiului Mediaș și Federația Română de Automobilism Sportiv organizează Cupa Mediașului, etapa a 7-a în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă 2.  Prezentarea oficială e programată sâmbătă, 1 octombrie, în Piața Corneliu Coposu, pentru ca duminică, 2 octombrie, să se desfășoare o manșă de recunoaștere, 2 antrenamente și 2 manșe de concurs.

La Mediaș vom afla campionii din acest an. Marele favorit e tânărul minune al sportului cu motor de la noi, juniorul de 16 ani Bogdan Duma (Peugeot 208 R2 / nr. concurs 323), câștigător în 4 din cele 6 runde ale sezonului. Cu 50 de puncte, are nevoie de o clasare în primii 8 pentru a urca pe primul loc, în condițiile în care se iau în calcul cele mai bune 6 clasări din cele 7 etape. În acest moment, lider în clasamentul Campionatului Național de Viteză în Coastă 2 e Cosmin Oprinesc (Volkswagen Golf 4 / nr. concurs 309), cu 51 de puncte, după 6 etape.

Tânărul clujean Bogdan Duma e marele favorit la Mediaș (foto: facebook/Bogdan Duma)

Până ieri, pe lista provizorie pentru cursa de la Mediaș figurau 59 de piloți, între care italianul Riccardo Tarabelli și bulgarul Pavel Shenkov.

Primăria Municipiului Mediaș și Federația Română de Automobilism Sportiv organizează la Mediaș, etapa cu numărul 7 din cadrul  Campionatului Național de Viteză în Coastă. Evenimentul va avea loc duminică, 2 octombrie 2022, pe Hula Baznei, DN 14A ieșirea spre Târnăveni. Cu acest prilej, la Mediaș se vor întrece piloți, cluburi și echipe de top ale automobilismului sportiv românesc continuându-se astfel o tradiție mai veche a întrecerilor automobilistice găzduite în orașul nostru  și reluată începând cu anul 2017“, spune Anamaria Prodan, purtătorul de cuvânt al Primăriei Mediaș.

În Piața Corneliu Coposu

Medieșenii și nu numai ei vor avea ocazia să vadă mașinile de curse, dar și să îi cunoască pe piloți cu o zi înainte de cursă, adică sâmbătă. În Piața Corneliu Coposu sunt programate verificările administrative și tehnice inițiale ale mașinilor de curse, urmate de fotografiile oficiale ale participanților. În aceeași locație se va desfășura, duminică seara, festivitatea de premiere. „În preziua concursului, adică sâmbătă, 1 octombrie 2022, între orele 14:00 și 17:30 vor avea loc, pe platoul din fața Primăriei Mediaș, verificările administrative și tehnice inițiale ale mașinilor de curse, urmate, la ora 18:00, de fotografia oficială a participanților și de prezentarea concurenților. Festivitatea de premiere a câștigătorilor celei de-a șaptea etape a Campionatului Național de Viteză în Coastă la Mediaș va avea loc în ziua competiției, de la ora 19:00, în Piața Corneliu Coposu“, mai spune Anamaria Prodan.

Restricții de circulație

Duminică, 2 octombrie, pe perioada desfășurării competiţiei automobilistice, circulația publică va fi restricționată pe sectorul de drum DN 14A de la ieșirea din Mediaș – strada Nucului, până la ieșirea din oraș spre Târnăveni, pe o lungime de 3 kilometri. Intervalele orare de restricționare a circulației vor fi cuprinse între 08:00 – 11:45 şi 12:45 – 19:00. Ruta ocolitoare disponibilă va fi prin Blăjel – Păucea – Valea Lungă – Mediaș. „Circulația rutieră va fi închisă în data de 2 octombrie, între orele 8:00 – 19:00, pe DN14A, pe sectorul de drum cuprins între strada Nucului și ieșirea din municipiu spre Târnăveni, pe perioada desfășurării sesiunilor de antrenament, recunoaștere și concurs, iar rutele ocolitoare care vor putea fi folosite de participanții la trafic vor fi semnalizate corespunzător. În intervalul orar 11:45 – 12:45, circulația rutieră în această zonă va fi redeschisă parțial“, a mai arătat Anamaria Prodan, purtătorul de cuvânt al municipalității medieșene.

Clasamentul la zi, înaintea etapei de la Mediaș, ultima a sezonului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*