Adrian Bibu: Primăria Sibiului trebuie să înceapă rapid dezvoltarea zonei Noului Spital Județean

Candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Sibiu, Adrian Bibu, susține că Municipalitatea sibiană are foarte multe obligații în cazul Noului Spital Județean și că este de dorit să facă deja pași pentru a se achita de ele.

„Știu cât de mult s-a implicat președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, în lansarea proiectului noului Spital Județean. Echipa sa a reușit în timp record să rezolve probleme care altfel (cei care au lucrat cu instituțiile statului român pot confirma) ar fi durat de două ori mai mult. Primăria Sibiu trebuie să își asume același ritm”- spune Adrian Bibu.

Liberalul crede că Municipalitatea trebuie să se achite de obligații de preferință înainte sau în cel mai rău caz în același timp cu realizarea noului Spital Judetean și în niciun caz după, atunci  când disconfortul creat sibienilor ar fi major.

„Astăzi e cert: noul Spital Judetean se va construi pe Calea Șurii Mici. Certa trebuie să fie, însă, și strategia Primăriei Sibiu în legătură cu întreaga zona, iar acest lucru trebuie să se vadă atât în documente, cât și în teren. Actualizarea PUG e bine să cuprindă informații suplimentare referitoare la zonă, dincolo de PUZ-urile existente deja, astfel încât Municipalitatea să nu piardă controlul asupra expansiunii urbanistice de care, cu siguranță, vom avea parte acolo” – afirmă Adrian Bibu.

Candidatul PNL spune că deocamdată este clară necesitatea lărgirii drumului și că acest lucru trebuie să se întâmple încă de pe acum.

„Avem experiențe nefericite care pot confirma că odată începute construcțiile private în zonă, riscul reducerii suprafețelor publice este mare. Susțin, așadar, reglementarea rapidă a întregii zone, nu doar cea referitoare la noul Spital, și realizarea în teren a lucrărilor.

De asemenea, susțin realizarea rapidă a conexiunilor cu Turnișor, cu Zona Industrială Vest și cu Țiglari/Tineretului, a barierei verzi dintre zona industrială și restul funcțiunilor și menționarea clară a spațiilor publice (teren pentru creșă, școală sau grădiniță, pentru parcuri sau piațete etc). Totodată, trebuie asigurate rețelele publice” – spune Adrian Bibu, candidatul PNL la funcția de primar al Sibiului.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*